antreprenori - ultimele știri

Care este cea mai eficientă afacere: Start up sau Franciza?
Opinie

Care este cea mai eficientă afacere: Start up sau Franciza?

Cred că franciza este unul dintre cele mai bune modele de afacere și, nu numai pentru că eu însămi derulez o afacere în franciză, dar mai ales pentru că am ales să studiez și formal acest model și să mă certific că Francise Executive.

Solidaritate fără egalitate? Nu există!
Opinie

Solidaritate fără egalitate? Nu există!

Solidaritate înseamnă ca, în momente de profundă criză existențială, căci prin așa ceva trecem acum, când totul este dat complet peste cap, toate palierele societății participă la efortul național de menținere pe linia de plutire.

Liderii de companie și implicarea acestora în procesele de public relations
Companii

Liderii de companie și implicarea acestora în procesele de public relations

Internetul a devenit un real pericol pentru reputație și, practic, acționăm într-o “mare” de necunoscute, astfel că este important ca top managerii și antreprenorii să știe cum să se implice în activitatea de PR a companiei. Mihaela Pantea, Redactor-Sef Adevărul Financiar, în dialog cu Radu Turcescu, Consultant comunicare și relații publice.

Andrei Cionca și-a reunit businessurile sub umbrela Impetum Group
Companii

Andrei Cionca și-a reunit businessurile sub umbrela Impetum Group

Cu scopul declarat de a maximiza valoarea businessurilor de care se ocupă, indiferent de etapa de evoluție în care se află, Impetum Group este umbrela sub care vor funcționa, integrat, cele trei companii de consultanță în insolvență și afaceri fondate de Andrei Cionca.

Respectă eticheta și vei fi respectat
Companii

Respectă eticheta și vei fi respectat

De ce antreprenorii, managerii, dar și angajații obișnuiți ar trebui să urmeze cursuri de specialitate privind eticheta de business și cât de importante sunt acestea în relațiile de afaceri? Mihaela Pantea, Redactor-Șef Adevărul Financiar, în dialog cu Elena Scherl, Certified International Etiquette Consultan Etiquess Business Class.

Tehnologia pe românește - programul de ajutor pentru antreprenori
Companii

Tehnologia pe românește - programul de ajutor pentru antreprenori

Antreprenorii dar și experții în tehnologie trebuie să facă schimb de idei și să discute despre cele mai bune tool-uri pe care le pot folosi în activitatea lor, dar și despre cele mai recente, uneori chiar controversate, inovații din diferite domenii. Mihaela Pantea, Redactor-Șef Adevărul Financiar, în dialog cu Alexandra Cernian, Lector universitar&Consultant Universitatea POLITEHNICA din București.