Criza locuințelor din Europa se adâncește. Prețurile au crescut cu peste 50% în UE, iar România are cele mai aglomerate locuințe
Locuințele au devenit una dintre cele mai mari probleme sociale și economice ale Uniunii Europene. În ultimii 14 ani, prețurile caselor au crescut cu 53%, iar chiriile cu 25%, potrivit Eurostat. În unele state, costurile locuirii consumă o parte foarte mare din veniturile populației, în timp ce România se confruntă și cu o problemă structurală: supraaglomerarea locuințelor. Autoritățile europene cer măsuri coordonate, investiții și extinderea fondului de locuințe accesibile.
Criza locuințelor nu mai este doar o problemă a marilor capitale europene sau a tinerilor care încearcă să se mute de la părinți. Costurile ridicate ale cumpărării și închirierii unei locuințe afectează tot mai multe categorii sociale, de la familii cu copii și angajați cu venituri mici până la persoane în vârstă. În același timp, în numeroase orașe, oferta de locuințe la prețuri accesibile rămâne insuficientă, iar diferența dintre venituri și costurile locuirii continuă să se adâncească.
Problema a fost readusă în centrul dezbaterii europene în cadrul unei conferințe organizate la Dublin, pe 10 noiembrie, de Comitetul Economic și Social European (CESE), în parteneriat cu Eurofound. Reuniunea, intitulată „Mai mult decât locuințe la prețuri accesibile: soluții structurale la criza locuințelor din Europa”, a adus la aceeași masă aproximativ 100 de reprezentanți ai instituțiilor europene, guvernelor, autorităților locale, organizațiilor societății civile și mediului academic.
Mesajul principal al participanților a fost că Europa trebuie să treacă de la constatarea crizei la măsuri concrete: mai multe locuințe accesibile și de calitate, investiții în construcții, simplificarea procedurilor și protejarea persoanelor vulnerabile.
„Prețurile accesibile la locuințe reprezintă una dintre cele mai presante provocări cu care se confruntă europenii în prezent. Discuțiile noastre de astăzi, din cadrul acestei conferințe speciale de la Dublin, subliniază că nu există o soluție unică pentru această criză. UE, statele membre și societatea civilă trebuie să colaboreze pentru a crește numărul de locuințe la prețuri accesibile, pentru a debloca investițiile și a proteja persoanele cel mai expuse riscurilor. Locuința înseamnă mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Este vorba despre demnitate, siguranță și încredere în societățile noastre”, a declarat Séamus Boland, președintele CESE.
Prețurile locuințelor au crescut cu 53% în UE
Datele Eurostat arată amploarea fenomenului. Între 2010 și 2024, prețurile locuințelor din Uniunea Europeană au crescut, în medie, cu 53%, în timp ce chiriile au avansat cu 25%. În aceeași perioadă, inflația cumulată a fost de 39%. Cu alte cuvinte, în ansamblul Uniunii, locuințele s-au scumpit mai repede decât nivelul general al prețurilor.
Diferențele dintre state sunt însă considerabile. Cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor s-au înregistrat în Ungaria, unde acestea au urcat cu 231%, Estonia, cu 228%, și Lituania, cu 179%. La chirii, Estonia a consemnat o creștere de 208%, Lituania de 177%, Irlanda de 108%, iar Ungaria de 107%.
România se remarcă prin creșterea costurilor de construire. Între 2010 și 2024, prețurile de producție în construcțiile rezidențiale au crescut cu 137%, una dintre cele mai mari majorări din Uniunea Europeană. Doar Ungaria și Bulgaria au avut creșteri mai mari, de 172%, respectiv 145%. Scumpirea materialelor, a lucrărilor și a altor componente ale construcției poate pune presiune suplimentară asupra prețului final al locuințelor și asupra proiectelor destinate segmentului accesibil.
Costurile locuirii diferă și în funcție de țară. În 2024, cheltuielile pentru locuință, inclusiv utilitățile, erau cu 87% peste media UE în Irlanda, cu 86% în Danemarca și cu 78% în Luxemburg. La polul opus se aflau Polonia, cu un nivel cu 49% sub media europeană, Croația, cu 44% sub medie, și Bulgaria, cu 38% sub medie. Aceste comparații arată nivelul general al costurilor, nu prețul unei locuințe raportat la venitul fiecărei gospodării.
Grecia și Danemarca, printre țările în care locuirea apasă cel mai mult asupra bugetelor
Un indicator relevant pentru accesibilitatea locuințelor este ponderea populației care trăiește în gospodării în care costurile locuirii depășesc 40% din venitul disponibil. În 2024, această situație afecta 8,2% din populația UE. Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în Grecia, unde proporția ajungea la 28,9%, și în Danemarca, cu 14,6%. La celălalt capăt al clasamentului se aflau Cipru, cu 2,4%, și Croația, cu 3,7%.
Presiunea este mai mare în orașe, unde chiriile și prețurile de achiziție sunt, de regulă, mai ridicate. Aproape 10% din populația urbană a UE locuia în gospodării care alocau peste 40% din venitul disponibil pentru locuință, față de aproximativ 6% în mediul rural. În Grecia, indicatorul ajungea la 29% în orașe, iar în Danemarca la 23%.
Restanțele la plata ratelor, chiriilor și utilităților oferă o altă imagine a dificultăților financiare. În 2024, 9% dintre europeni locuiau în gospodării cu astfel de restanțe. Grecia înregistra cea mai ridicată proporție, de 43%, urmată de Bulgaria, cu 19%, și România, cu 15%. În Cehia, indicatorul era de numai 3%, iar în Olanda și Polonia de 4%.
Pentru persoanele cu venituri mici, problema este și mai gravă. Atunci când o parte mare din buget merge către chirie, rată și utilități, gospodăriile au mai puțini bani pentru hrană, sănătate, educație sau alte cheltuieli esențiale. În plus, creșterea costurilor poate împinge familiile spre locuințe mai mici, mai îndepărtate de locurile de muncă sau cu condiții de locuire mai slabe.
România: cele mai aglomerate locuințe din UE
În cazul României, criza locuirii are o particularitate importantă. Dincolo de prețuri și chirii, o parte semnificativă a populației trăiește în locuințe supraaglomerate. În 2024, 40,7% dintre români locuiau într-o gospodărie considerată supraaglomerată, față de 16,9% la nivelul Uniunii Europene. România avea astfel cea mai ridicată proporție din UE, urmată de Letonia, cu 39,3%, și Bulgaria, cu 33,8%.
La nivel european, în medie, existau 1,7 camere pentru fiecare persoană. România și Slovacia se aflau la coada clasamentului, cu numai 1,1 camere pe persoană. În schimb, Malta avea 2,2 camere, iar Belgia, Luxemburg și Olanda câte 2,1. Aceste cifre indică diferențe importante în ceea ce privește spațiul disponibil și condițiile de locuire.
O altă consecință se vede în momentul în care tinerii reușesc să plece din casa părinților. Potrivit Eurostat, în 2025, vârsta medie la care tinerii europeni părăseau gospodăria părinților era de 26,3 ani. În România, media era de 27,4 ani. În Croația, tinerii plecau de acasă la 31,5 ani, în Grecia și Slovacia la 30,9 ani, iar în Spania și Italia la 30,2 ani.
La polul opus se aflau Finlanda, unde tinerii plecau de acasă la 21,3 ani, Danemarca, la 21,8 ani, și Estonia și Lituania, la 22,7 ani. Diferențele sunt influențate și de factori culturali și de structura familiilor, dar Eurostat observă că în statele în care tinerii se mută mai devreme, precum Danemarca, Germania, Olanda și Suedia, rata de ocupare a tinerilor tinde să fie mai ridicată.
Ce pot învăța statele europene din modelele de locuire
Experiența altor state arată că accesul la locuințe depinde și de existența unui fond consistent de locuințe publice, sociale sau cu chirii reglementate. Potrivit unei analize recente a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), locuințele sociale reprezintă peste 20% din fondul total de locuințe în Olanda, Austria și Danemarca. În aproximativ două treimi dintre statele analizate de organizație, ponderea este sub 5%.
Aceste exemple sunt relevante deoarece arată că oferta de locuințe accesibile poate fi susținută și printr-un sector de închiriere socială bine dezvoltat, nu doar prin piața privată. În Austria, de exemplu, fondul de locuințe cu chirii limitate și locuințele municipale au un rol important în piața rezidențială. În Olanda, sectorul locuințelor sociale este unul dintre cele mai mari din Europa. Astfel de sisteme presupun însă finanțare pe termen lung, reguli clare de alocare și colaborare între autoritățile publice și furnizorii de locuințe.
OCDE atrage atenția că extinderea locuințelor sociale și accesibile poate reduce presiunea asupra gospodăriilor cu venituri mici și asupra tinerilor, pentru care piața privată a devenit tot mai greu de accesat. Organizația subliniază că majorarea ofertei este esențială, dar trebuie însoțită de politici care să permită construirea și menținerea unor locuințe la prețuri suportabile.
UE pregătește noi măsuri pentru locuințe accesibile
La nivel european, problema a intrat deja pe agenda instituțiilor comunitare. Planul european privind locuințele la prețuri accesibile, prezentat de Comisia Europeană în decembrie 2025, și propunerea de Act legislativ pentru locuințe la prețuri accesibile, din septembrie 2026, fac parte dintr-un efort mai amplu de creștere a ofertei și de accelerare a investițiilor.
Comisia intenționează să prezinte în 2027 un pachet de simplificare privind locuințele, cu scopul de a reduce obstacolele administrative și de a accelera construirea de locuințe durabile, de calitate și accesibile. În paralel, statele membre urmează să discute coordonarea politicilor în cadrul reuniunii informale a miniștrilor responsabili cu locuințele, programată la 25 și 26 noiembrie.
CESE cere ca măsurile europene să țină cont de diferențele dintre state și de competențele autorităților naționale, regionale și locale. Comitetul consideră că simpla creștere a numărului de locuințe nu rezolvă automat problema accesibilității: contează unde sunt construite, cât costă, ce calitate au și dacă răspund nevoilor persoanelor care au cele mai mari dificultăți.
„Recomandările noastre se concentrează în primul rând pe modul în care abordăm problema persoanelor fără adăpost, folosind politici precum «Locuință înainte de toate», pe definirea accesibilității prețurilor la energie și pe modul în care mobilizăm fonduri și planificăm investiții. Astfel, putem restabili încrederea în democrațiile noastre, de la administrația locală până la Uniunea Europeană. Mai presus de orice, prin intermediul Alianței pentru locuințe îi putem implica pe oameni, putem asculta diferite puncte de vedere, putem identifica cele mai bune idei și putem obține rezultate”, a declarat Eamon Ryan, președintele Consiliului consultativ pentru locuințe al Comisiei Europene.
O direcție importantă este și prevenirea pierderii locuinței. CESE susține programe precum „Locuință înainte de toate” – o abordare prin care persoanele fără adăpost primesc mai întâi acces la o locuință stabilă, apoi sprijin pentru integrare socială, profesională și medicală. Ideea este ca intervenția să ofere o soluție durabilă, nu doar un adăpost temporar.
„Este important și urgent să se abordeze criza locuințelor din Europa. Această criză subminează demnitatea și echitatea, ne amenință competitivitatea, iar efectele sale se resimt în întreaga noastră societate. În toată Europa, cetățenii noștri solicită măsuri și sprijin”, a afirmat Dan Jørgensen, comisarul european pentru energie și locuințe.
Pentru CESE, provocarea este ca inițiativele europene să producă rezultate concrete: mai multe locuințe accesibile, investiții predictibile, proceduri mai simple și sprijin pentru persoanele vulnerabile. În condițiile în care prețurile au crescut mult mai repede decât inflația în numeroase state, iar milioane de europeni alocă deja o parte disproporționată din venituri pentru locuire, soluțiile vor trebui să depășească măsurile punctuale și să trateze locuința ca pe o infrastructură socială esențială.