Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar mulţi nu au rezerve financiare
România se numără printre țările europene în care proprietatea asupra locuinței este cel mai răspândită, însă acest avantaj patrimonial nu se traduce automat în siguranță financiară. În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, a doua cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană, după Slovacia, unde procentul a ajuns la 93,8%. Media UE era de 68,5%, potrivit datelor Eurostat.
Paradoxul este că proprietatea asupra unei locuințe poate coexista cu venituri reduse, economii insuficiente și dificultăți în acoperirea cheltuielilor neprevăzute. Mai mult, România înregistrează și probleme semnificative privind condițiile de locuire: în 2024, 40,7% din populație trăia în gospodării supraaglomerate, cea mai ridicată pondere din UE, comparativ cu o medie europeană de 16,9%.
Aceste contraste conturează profilul românilor „săraci bogați”: oameni care pot deține un activ valoros, dar care nu dispun neapărat de bani lichizi pentru facturi mai mari, reparații urgente sau pierderea temporară a veniturilor.
„Multe gospodării dețin active valoroase, dar au venituri reduse din care trebuie să acopere întreținerea locuinței, utilitățile și celelalte cheltuieli curente”, explică analistul financiar Raul Putilean.
România, printre țările cu cei mai mulți proprietari din UE
În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, comparativ cu 68,5% la nivelul Uniunii Europene. România era depășită doar de Slovacia, cu 93,8%, în timp ce Croația se situa la 91,4%, potrivit datelor Eurostat.
Doar 6,8% dintre români locuiau cu chirie, față de 31,5% la nivel european. Totuși, ponderea proprietarilor din România a scăzut în ultimii ani, de la 95,6% în 2023 la 94,3% în 2024 și 93,2% în 2025.
Particularitatea României este vizibilă și în rândul persoanelor cu venituri reduse. Potrivit datelor prezentate în analiza Finax, 90,2% dintre persoanele aflate sub pragul riscului de sărăcie locuiau în propria locuință în 2025, comparativ cu 47,8% la nivelul UE. Pragul riscului de sărăcie este stabilit la 60% din venitul median disponibil echivalat al țării.
Aceste cifre arată că proprietatea este mult mai răspândită în România decât în majoritatea statelor europene, inclusiv în rândul populației vulnerabile. Ele nu demonstrează însă că proprietarii au venituri suficiente sau economii consistente. Rata proprietății măsoară situația locativă, nu banii disponibili în conturi și nici capacitatea de a acoperi cheltuieli neprevăzute.
O casă proprie nu înseamnă automat condiții bune de locuire
Rata ridicată a proprietății trebuie privită împreună cu indicatorii care descriu condițiile efective în care trăiesc oamenii. În 2024, 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% dintre europeni. România avea cea mai ridicată pondere din UE, urmată de Letonia, cu 39,3%, potrivit Eurostat.
Supraaglomerarea înseamnă că locuința nu dispune de suficiente camere raportat la numărul și componența persoanelor care locuiesc acolo. Indicatorul nu arată, în sine, dacă imobilul este proprietate personală sau închiriat, dar scoate în evidență o limită importantă a ratei proprietății: faptul că o familie deține o locuință nu garantează că spațiul este suficient pentru nevoile sale.
Situația este și mai pronunțată în rândul tinerilor. În 2025, 60,4% dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani trăiau în gospodării supraaglomerate, cea mai mare pondere din UE, potrivit datelor Eurostat.
Un alt indicator relevant este capacitatea de a menține locuința încălzită. În 2024, 10,8% dintre români trăiau în gospodării care nu își permiteau să își încălzească adecvat locuința, comparativ cu 9,2% la nivelul UE.
Aceste date nu măsoară direct economiile gospodăriilor, dar arată că proprietatea nu elimină dificultățile materiale. Costurile energiei, întreținerea, numărul persoanelor din gospodărie și veniturile disponibile influențează capacitatea unei familii de a beneficia efectiv de locuința pe care o deține.
Averea este blocată în locuință, dar cheltuielile trebuie plătite imediat
Diferența dintre avere și lichiditate este esențială pentru înțelegerea situației financiare a gospodăriilor. O locuință poate reprezenta cea mai importantă componentă a averii unei familii, dar valoarea ei nu poate fi transformată imediat în bani fără o tranzacție, un credit garantat sau alte demersuri care implică timp și costuri.
În schimb, facturile, alimentele, medicamentele și ratele trebuie plătite la termene precise. Dacă veniturile sunt mici sau instabile, chiar și o gospodărie care nu plătește chirie poate ajunge rapid sub presiune atunci când apar cheltuieli suplimentare.
„Locuința proprie oferă stabilitate și poate reprezenta o formă importantă de protecție patrimonială, mai ales la pensionare. Totuși, capitalul blocat într-un imobil este dificil de accesat rapid atunci când apare o urgență financiară”, avertizează analistul financiar Raul Putilean.
Problema devine mai vizibilă în cazul cheltuielilor care nu pot fi amânate: o defecțiune majoră în locuință, înlocuirea unui echipament esențial, creșterea facturilor la energie sau o perioadă fără venituri. Aceste situații pot afecta inclusiv proprietarii care nu au un credit ipotecar, deoarece locuința presupune în continuare costuri de întreținere și funcționare.
Pentru gospodăriile cu venituri reduse, asemenea șocuri pot întârzia constituirea unei rezerve financiare și pot împinge familia către împrumuturi, uneori costisitoare.
Gospodării numeroase, bugete supuse presiunii
Structura gospodăriilor reprezintă un alt element relevant. Potrivit analizei Finax, 20,1% din populația României trăia în gospodării formate din trei sau mai mulți adulți și copii, o pondere de peste două ori mai ridicată decât media UE. Aproape toate aceste gospodării locuiau în proprietăți personale.
O locuință comună poate permite împărțirea unor cheltuieli, însă numărul mare de persoane înseamnă și nevoi mai ample: hrană, utilități, educație, transport și îngrijire medicală. Dacă veniturile gospodăriei sunt reduse, o singură cheltuială neprevăzută poate afecta întregul buget.
În aceste condiții, proprietatea oferă stabilitate locativă, dar nu elimină riscul financiar. Cheltuielile pentru întreținerea unei case pot fi greu de redus pe termen scurt, iar reparațiile importante nu pot fi întotdeauna amânate.
Datele despre supraaglomerare și dificultățile de încălzire completează această imagine: provocarea nu este doar deținerea unei locuințe, ci și capacitatea de a o întreține și de a asigura condiții adecvate pentru toți membrii familiei.
Datoriile pot împiedica formarea unei rezerve financiare
Pentru gospodăriile care ajung la finalul lunii cu puțini bani disponibili, plata datoriilor poate limita capacitatea de a economisi. Creditele de consum, cardurile de credit și descoperirile de cont pot avea costuri ridicate, iar rambursarea lor poate absorbi o parte importantă din venitul lunar.
Analistul financiar Raul Putilean recomandă ca, în situațiile în care o parte semnificativă a venitului este consumată de rate, prioritatea să fie reducerea datoriilor costisitoare. Consolidarea mai multor credite într-un singur împrumut poate fi utilă dacă reduce costul total, însă comparația trebuie să includă dobânzile, comisioanele, perioada de rambursare și eventualele costuri suplimentare.
„Un credit ipotecar are, de regulă, un cost mai redus decât datoriile de consum și poate fi optimizat prin refinanțare sau ajustarea maturității, dacă aceste opțiuni reduc costul total și presiunea asupra bugetului”, explică analistul financiar Raul Putilean.
Refinanțarea nu este însă automat avantajoasă. O rată lunară mai mică poate rezulta din prelungirea perioadei de rambursare, ceea ce poate crește suma totală plătită. De aceea, orice modificare a creditului trebuie evaluată în funcție de costul total și de capacitatea reală de plată a gospodăriei.
Fondul de urgență, o formă de protecție diferită de locuință
După stabilizarea datoriilor, următorul obiectiv este construirea unei rezerve de bani la care familia să poată apela în cazul unei probleme. Analistul financiar Raul Putilean recomandă constituirea inițială a unui fond de aproximativ 25.000 de lei, urmată de acumularea unei rezerve care să acopere între trei și șase luni de cheltuieli esențiale.
Suma de 25.000 de lei trebuie privită ca un reper propus de analist, nu ca o țintă universală. Pentru o gospodărie cu cheltuieli lunare reduse, poate reprezenta o rezervă consistentă; pentru o familie numeroasă sau cu costuri ridicate, poate acoperi o perioadă mult mai scurtă. Dimensiunea potrivită a fondului depinde de cheltuielile necesare, stabilitatea veniturilor, numărul persoanelor aflate în întreținere și accesul la alte surse de sprijin.
„După stabilizarea datoriilor, următorul obiectiv poate fi construirea unui fond inițial de aproximativ 25.000 de lei. Inclusiv vânzarea obiectelor pe care nu le mai folosim poate accelera acest proces”, recomandă analistul financiar Raul Putilean.
Pentru economisire, analistul financiar Raul Putilean propune și stabilirea unei contribuții automate de aproximativ 10% din venitul net, dacă bugetul permite. Transferul poate fi programat imediat după încasarea salariului, astfel încât economisirea să devină o parte constantă a administrării banilor, nu doar ceea ce rămâne la finalul lunii.
Pentru gospodăriile care abia își acoperă cheltuielile esențiale, economisirea a 10% din venit poate să nu fie realistă. În aceste situații, o sumă mai mică, pusă deoparte constant, poate reprezenta un început. Important este ca obiectivul să fie adaptat situației financiare reale și să nu ducă la acumularea unor datorii mai costisitoare.
De ce contează lichiditatea și diversificarea
Un fond de urgență are un rol diferit de economiile destinate unor obiective pe termen lung. Banii pentru urgențe trebuie să fie ușor accesibili și păstrați în instrumente cu risc redus, deoarece pot fi necesari într-un moment în care piețele financiare sunt în scădere sau veniturile gospodăriei sunt afectate.
„Nici proprietarii nu ar trebui să aibă întreaga avere blocată în locuință. Fondul de urgență trebuie păstrat în instrumente lichide și cu risc redus, iar economiile pentru obiective pe termen lung pot fi investite gradual în active diversificate, precum ETF-urile globale. Acestea pot contribui la construirea averii în timp și, spre deosebire de proprietăți, pot fi valorificate relativ rapid atunci când este necesar”, concluzionează analistul financiar Raul Putilean.
ETF-urile globale pot oferi expunere la un număr mare de companii și piețe, dar valoarea lor fluctuează și poate scădea semnificativ. Ele nu sunt un substitut pentru fondul de urgență și sunt mai potrivite pentru bani care nu trebuie folosiți imediat și pentru care investitorul poate tolera riscul de piață.
Prin urmare, diversificarea financiară nu înseamnă doar să deții mai multe tipuri de active, ci și să le alegi în funcție de scop. Locuința poate asigura stabilitate pe termen lung, economiile lichide pot acoperi urgențele, iar investițiile diversificate pot contribui la obiective financiare îndepărtate.