Importatorii de cafea, cacao și lemn, obligați să dovedească proveniența produselor. Verificările pot costa 10.000 de euro pe an
Din 30 decembrie, companiile mijlocii și mari care importă cafea, cacao, soia sau lemn trebuie să dovedească originea produselor și lipsa defrișărilor după 2020. Pentru firmele românești, conformarea înseamnă verificarea furnizorilor, date geografice și sisteme de trasabilitate.

La finalul acestui an, importatorii și operatorii care introduc pe piața europeană produse precum cafeaua, cacao, soia și lemnul vor intra sub incidența unor obligații suplimentare privind proveniența materiilor prime. De la 30 decembrie 2026, Regulamentul european împotriva defrișărilor (EUDR) devine aplicabil companiilor mijlocii și mari, care vor trebui să demonstreze că produsele comercializate nu provin de pe terenuri defrișate după 31 decembrie 2020 și că au fost obținute în conformitate cu legislația țării de origine.
Pentru România, schimbarea are implicații asupra mai multor sectoare, de la importatorii și procesatorii de cafea și cacao până la industria lemnului, industria mobilei și companiile care utilizează soia în procesele de producție.
Regulamentul nu introduce o taxă pe importuri și nici un tarif fix pentru fiecare tonă de marfă. Costurile apar însă din obligația de a verifica proveniența materiilor prime, de a obține informații geografice despre terenurile de producție și de a organiza sisteme prin care aceste date să poată fi verificate de autoritățile europene.
România a importat peste două milioane de tone de materii prime cu risc de defrișare
Dimensiunea expunerii economice a României poate fi observată în datele centralizate de organizația AidEnvironment prin platforma sa Compliance Checker, pe baza statisticilor comerciale Eurostat.
Potrivit acesteia, România a importat în 2025 aproximativ 2,23 milioane de tone de produse din categoriile asociate riscului de defrișare, provenite din afara Uniunii Europene. România se afla pe locul 12 între statele membre în funcție de volumul acestor importuri, cu aproximativ 2% din totalul înregistrat la nivel european.
Cele mai mari cantități au fost înregistrate la lemn și soia, două categorii care reprezintă împreună aproape 88% din volumul monitorizat.
Importurile României din afara UE, 2025
| Categorie | Cantitate importată |
| Lemn | 1.141.108 tone |
| Soia | 816.541 tone |
| Cauciuc | 190.794 tone |
| Ulei de palmier | 51.633 tone |
| Cacao | 16.440 tone |
| Cafea | 14.119 tone |
| Total monitorizat | 2.230.635 tone |
Sursa: AidEnvironment, Compliance Checker, date Eurostat. Categoriile sunt agregate pe coduri vamale.
Comparația cu anul precedent arată o creștere de aproximativ 12% a volumului monitorizat. În 2024, România a înregistrat importuri de aproximativ 1,99 milioane de tone din aceste categorii.
Pentru importatorii de cafea, originea produselor reprezintă o componentă importantă a noilor cerințe. În cazul cafelei încadrate la codul vamal 0901, principalele țări de proveniență în 2025 au fost Brazilia, cu 25,6% din cantitate, Vietnam, cu 20,7%, Columbia, cu 16,6%, Uganda, cu 11,3%, și Etiopia, cu 7,9%.
Ce trebuie să facă importatorii pentru a putea comercializa produsele
Una dintre cele mai importante schimbări este că firmele nu vor mai putea demonstra proveniența unei materii prime doar prin documentele comerciale obișnuite sau printr-o declarație generică a furnizorului.
Operatorul care introduce pentru prima dată produsul pe piața europeană, inclusiv prin import dintr-o țară din afara UE, trebuie să organizeze un sistem de diligență necesară (due diligence).
Acesta presupune colectarea mai multor categorii de informații:
- Identificarea produsului, a cantității și a furnizorului.
- Țara și zona în care a fost produsă materia primă.
- Coordonatele geografice ale parcelelor de teren pe care a fost cultivată materia primă sau recoltat lemnul.
- Perioada de producție și documentele care demonstrează respectarea legislației țării de origine.
Pentru fiecare produs trebuie verificat dacă acesta provine dintr-o zonă care a fost supusă defrișărilor după 31 decembrie 2020. În cazul lemnului, regulile vizează și degradarea pădurilor după această dată.
Informațiile trebuie evaluate în funcție de riscul asociat țării de producție și lanțului de aprovizionare. Pentru țările clasificate cu risc scăzut există o procedură simplificată, care elimină evaluarea și atenuarea suplimentară a riscurilor, atât timp cât nu apar indicii de neconformitate. Obligația de a colecta informațiile necesare și de a transmite declarația rămâne însă în vigoare.
Înainte ca produsele importate să fie introduse pe piața europeană, operatorul trebuie să transmită o declarație de diligență necesară în sistemul informatic european EUDR. Numărul de referință al declarației trebuie comunicat autorităților vamale, înainte de depunerea declarației vamale pentru produsele respective.
Documentele și evidențele aferente trebuie păstrate timp de cel puțin cinci ani. Sistemul intern de verificare trebuie actualizat atunci când apar modificări relevante și revizuit cel puțin anual.
Există însă o diferență importantă între importatorii care aduc direct materii prime din afara UE și companiile care cumpără produse deja introduse pe piața europeană.
De exemplu, un prăjitor de cafea care importă direct boabe din Brazilia are responsabilități de operator în amonte și trebuie să se asigure că produsele respectă cerințele EUDR. În schimb, o companie care cumpără boabe de la un distribuitor european care a efectuat deja verificările are, în principiu, statut de operator din aval.
Aceasta din urmă nu trebuie să depună o nouă declarație de diligență necesară, dar trebuie să păstreze informațiile despre furnizori și clienți timp de cinci ani. Obligațiile de verificare suplimentară sunt mai stricte pentru companiile mari și intervin atunci când apar suspiciuni motivate de neconformitate.
Cât îi costă pe operatori adaptarea la noile reguli europene
Pentru companiile românești nu există, în acest moment, o estimare publică suficient de solidă care să arate cât va costa, în medie, implementarea EUDR. Cheltuielile diferă în funcție de dimensiunea firmei, numărul furnizorilor, volumul importurilor și complexitatea lanțului de aprovizionare.
Un reper poate fi găsit însă într-un studiu realizat de compania de cercetare Profundo cu sprijinul Fundației Tierra Pura, publicat în februarie 2025, care a analizat costurile de conformare pentru 12 companii, 8 mari și 4 IMM-uri, din mai multe sectoare afectate de regulament.
Potrivit estimărilor, cheltuielile anuale de conformare au reprezentat, în medie, aproximativ 0,10% din veniturile companiilor analizate. În cel mai ridicat caz, costurile au ajuns la 0,32% din cifra de afaceri. Pentru grupul firmelor mici și mijlocii analizate, media a fost de 0,17% din venituri.
Pentru a înțelege ordinul de mărime, o companie cu venituri anuale de 10 milioane de euro ar înregistra cheltuieli de aproximativ 10.000 de euro pe an dacă ar urma media studiului. Într-un scenariu în care costurile ar ajunge la 0,32% din venituri, suma ar urca la 32.000 de euro.
Simulare orientativă a costurilor anuale de conformare
| Venituri anuale | La 0,10% | La 0,32% |
| 10 mil. euro | 10.000 euro | 32.000 euro |
| 50 mil. euro | 50.000 euro | 160.000 euro |
Calcule Adevărul Financiar, pe baza estimărilor Profundo.
Studiul evidențiază și o problemă relevantă pentru firmele mai mici: deși ponderea cheltuielilor în venituri este relativ redusă, costurile de conformare pot reprezenta, în medie, 5,28% din cheltuielile cu personalul pentru grupul de IMM-uri analizate. Prin comparație, la companiile mari, procentul a fost de 3,70%.
Studiul a fost realizat înaintea simplificărilor legislative din decembrie 2025 și din 2026, iar eșantionul nu este reprezentativ pentru firmele românești. Concluziile studiului au fost, în plus, contestate de unii reprezentanți ai industriei.
După publicarea studiului, Comisia Europeană a adus noi simplificări regulamentului. Potrivit evaluării publicate la 4 mai 2026, pachetul de măsuri ar reduce, în ansamblu, costurile anuale de conformare cu aproximativ 75%, estimează executivul european. Printre măsurile menționate se numără o declarație simplificată pentru firmele mici și posibilitatea ca o singură declarație să acopere mai multe parcele.
În practică, costurile se pot împărți în mai multe categorii.
Prima categorie este reprezentată de cheltuielile cu personalul. Firmele trebuie să desemneze persoane care să gestioneze relația cu furnizorii, să verifice documentele, să centralizeze informațiile și să urmărească actualizarea sistemului de diligență necesară.
A doua categorie este cea a tehnologiei și a serviciilor specializate. Coordonatele geografice trebuie colectate și organizate în formatele acceptate de sistemul european. În funcție de complexitatea activității, companiile pot avea nevoie de platforme digitale, servicii de monitorizare prin satelit, consultanță și audit.
A treia categorie ține de reorganizarea aprovizionării. Aici poate apărea unul dintre cele mai importante efecte economice. Dacă un furnizor nu poate demonstra proveniența mărfurilor sau nu poate pune la dispoziție informațiile solicitate, importatorul poate fi nevoit să caute alte surse de aprovizionare.
Cafeaua și ciocolata s-ar putea scumpi? Ce arată estimările
O întrebare importantă pentru consumatori este dacă noile obligații se vor reflecta în prețul cafelei, al ciocolatei sau al produselor din lemn.
Estimările Profundo sugerează că efectul direct al cheltuielilor de conformare asupra prețurilor de la raft ar putea fi redus. În modelul realizat de companie, impactul estimat asupra produsului final a fost de aproximativ 0,018% pentru cafea, 0,007% pentru ciocolată și 0,001% pentru unele produse asociate soiei.
Mai important ar putea fi efectul asupra marjelor companiilor și a relațiilor dintre furnizori și importatori. Firmele care au deja sisteme de trasabilitate și contracte stabile cu producătorii ar putea avea o adaptare mai ușoară. În schimb, operatorii care cumpără prin intermediari și nu cunosc suficient originea materiilor prime vor avea de rezolvat probleme mai complexe.
Pe termen mai lung, regulamentul ar putea încuraja concentrarea aprovizionării în jurul furnizorilor care pot asigura documentația necesară. Astfel, trasabilitatea ar putea deveni nu doar o obligație legală, ci și un criteriu comercial în alegerea partenerilor.
Ce riscă firmele care nu pot demonstra proveniența produselor
Consecința cea mai importantă nu este neapărat amenda, ci pierderea posibilității de a comercializa produsele respective pe piața europeană.
Regulamentul prevede că produsele pentru care operatorul nu poate obține informațiile necesare sau pentru care riscul de neconformitate nu poate fi redus la un nivel neglijabil nu pot fi introduse pe piața UE.
În cazul încălcării obligațiilor, sancțiunile pot include amenzi, confiscarea produselor și a veniturilor obținute din tranzacțiile respective, precum și interdicții temporare de comercializare sau de participare la proceduri de achiziții publice.
Pentru persoanele juridice, regulamentul stabilește că plafonul maxim al amenzilor trebuie să fie de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală la nivelul Uniunii Europene din exercițiul financiar anterior deciziei de sancționare. Acest procent reprezintă un prag pentru plafonul maxim prevăzut de legislația națională, nu o amendă aplicată automat pentru orice abatere.
În România, sectorul lemnului se pregătește deja pentru trecerea la noul sistem. Asociația Forestierilor din România (ASFOR) pune la dispoziția operatorilor ghiduri de implementare, sprijin pentru înregistrarea în sistemul european și servicii de consultanță și audit.
Un aspect important este că firmele care comercializează lemn recoltat în România beneficiază de procedura simplificată, țara fiind clasificată cu risc scăzut. În schimb, importatorii de lemn din afara UE trebuie să parcurgă procedura de verificare, evaluare și, după caz, atenuare a riscurilor, înainte de introducerea produselor pe piață.
Totodată, pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici care nu intră deja sub incidența vechiului regulament european privind lemnul, termenul general de aplicare este 30 iunie 2027. Excepția o reprezintă firmele mici care comercializează produse din lemn deja reglementate prin EUTR, pentru care obligațiile încep la 30 decembrie 2026.
O nouă barieră administrativă pentru lanțurile internaționale de aprovizionare
Pentru companiile din România, efectul regulamentului va depinde în mare măsură de poziția pe care o ocupă în lanțul de aprovizionare.
Importatorii care aduc direct materii prime din afara Uniunii Europene vor avea responsabilități mai complexe decât firmele care cumpără produse deja verificate de un operator european. Diferența se va reflecta atât în bugetele alocate conformării, cât și în modul în care companiile își aleg furnizorii.
Lemnul și soia reprezintă cele mai importante categorii din punctul de vedere al volumelor importate de România, în timp ce cafeaua și cacao au o expunere mai redusă în tone, dar sunt dependente de lanțuri internaționale de producție.