România ar putea încasa 3 miliarde de euro până la finalul anului. Alte 3,4 miliarde, în pericol de suspendare
România ar putea încasa doar aproximativ 3 miliarde de euro din cele 6,4 miliarde de euro rămase de atras prin ultimele două cereri de plată din PNRR. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, estimează că diferența de 3,4 miliarde de euro va intra într-o zonă de suspendare, în urma evaluării Comisiei Europene.

România estimează că va încasa aproximativ 3 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la sfârșitul anului 2026, în timp ce alte 3,4 miliarde de euro ar putea intra într-o zonă de suspendare. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 noiembrie, de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, care a precizat că autoritățile pregătesc documente revizuite pentru a demonstra Comisiei Europene îndeplinirea jaloanelor și țintelor asumate.
România mai are de atras aproximativ 6,4 miliarde de euro prin cererile de plată 5 și 6. Potrivit estimărilor prezentate de ministru, o parte dintre fonduri ar putea fi recuperată ulterior, după transmiterea unor explicații suplimentare către Comisia Europeană. O decizie privind sumele care vor fi plătite până la finalul anului este așteptată pe 20 noiembrie.
România ar putea încasa 3 miliarde de euro din ultimele cereri de plată
După cele trei renegocieri ale PNRR, alocarea României a rămas la 20,1 miliarde de euro. Din această sumă, țara noastră a atras până în prezent 13,7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că aproximativ 6,4 miliarde de euro mai trebuie încasate prin ultimele două cereri de plată.
Ministrul Mihai Alexandru Ghigiu a explicat că estimările instituției indică încasarea a aproximativ 3 miliarde de euro în prima etapă, în timp ce diferența de 3,4 miliarde de euro ar urma să intre într-o zonă de suspendare.
„Din păcate, situaţia la acest moment nu este nici pe departe extrem de optimistă, estimăm şi insist pe acest cuvânt că după analiza Comisiei probabil România va încasa într-o primă fază circa 3 miliarde de euro, din cele 6,4 miliarde de euro grant şi împrumut”, a declarat ministrul, într-o conferință de presă.
Acesta a precizat că situația actuală este diferită de cea întâlnită la primele patru cereri de rambursare, în condițiile în care termenul de 31 august a schimbat modul în care pot fi evaluate și decontate anumite reforme și investiții.
Documentele revizuite ajung la Comisia Europeană până pe 6 noiembrie
Autoritățile române trebuie să transmită până vineri, 6 noiembrie, documente revizuite către Comisia Europeană. Prin acestea, MIPE încearcă să demonstreze că România a îndeplinit o parte dintre jaloanele și țintele asumate prin PNRR.
Următorul moment important este 20 noiembrie, când Comisia Europeană ar urma să stabilească ce jaloane sunt considerate îndeplinite și care sunt evaluate ca fiind doar parțial îndeplinite. În funcție de această analiză, vor fi stabilite și sumele pe care România le poate primi până la sfârșitul anului.
„Ne aşteptăm că la 20 noiembrie Comisia Europeană să decidă care sunt jaloanele îndeplinite de România sau care sunt jaloanele parţial îndeplinite de România şi sumele aferente, respectiv corecturile aferente şi să primim aceste sume până la finalul anului 2026”, a declarat ministrul Mihai Alexandru Ghigiu.
Pentru fondurile care ar putea fi suspendate, România va avea la dispoziție încă două luni pentru a transmite explicații și documente suplimentare. Potrivit estimărilor prezentate de ministru, o parte dintre aceste sume ar putea fi recuperată în primăvara anului 2027.
Șase jaloane cu probleme la cererea de plată 5 și 32 la cererea 6
Dificultățile vizează ambele cereri de rambursare aflate în evaluare. Cererea de rambursare 5 are o valoare de aproximativ 2,08 miliarde de euro și include șase jaloane cu probleme, în timp ce cererea de rambursare 6 se ridică la aproximativ 4,35 miliarde de euro.
Potrivit ministrului, ultima cerere este una dintre cele mai mari depuse de România, deoarece numeroase reforme și ținte au fost amânate spre finalul perioadei de implementare a PNRR.
Cererea de rambursare 6 cuprinde 104 jaloane și ținte, dintre care 32 prezintă riscul unor penalizări sau chiar al pierderii integrale a sumelor aferente.
„Practic am ajuns în situaţia în care avem 104 de jaloane şi ţinte în cererea 6 şi din ele 32 au risc de a primi penalizări sau unele dintre ele risc de a nu primi nicio sumă aferentă cererii respective”, a precizat ministrul Mihai Alexandru Ghigiu.