Guvernul promite taxe mai mici și deficit în scădere. De unde vor veni banii pentru bugetul din 2027
Guvernul își propune să reducă deficitul bugetar la 5,2% din PIB în 2027, să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și să reducă taxarea muncii în a doua parte a anului, fără să introducă impozite noi. Planul se bazează pe două surse principale de finanțare: îmbunătățirea colectării și economiile obținute prin reforma administrației publice. Problema este că aceste venituri și economii trebuie mai întâi să se concretizeze, iar o parte din ele este deja necesară pentru reducerea deficitului.

Miza este cu atât mai mare cu cât statul trebuie să finanțeze în continuare cheltuielile cu pensiile, salariile publice, investițiile și serviciul datoriei, în timp ce încearcă să reducă dezechilibrul bugetar. În aceste condiții, întrebarea nu este doar cât ar putea pierde bugetul prin eliminarea unor taxe, ci și cât poate recupera realist din colectare și ce cheltuieli pot fi reduse fără să fie afectate investițiile și serviciile publice.
Potrivit programului de guvernare, deficitul ar urma să coboare la 5,2% din PIB în 2027. Totodată, Guvernul și-a asumat eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027, menținerea cotei unice și reducerea taxării muncii începând cu a doua jumătate a anului. Programul prevede ca jumătate din economiile certificate prin reforma statului și din veniturile suplimentare obținute din colectare să fie direcționate către reducerea taxării muncii, iar cealaltă jumătate să contribuie la diminuarea deficitului. Sumele urmează să fie stabilite în funcție de execuția bugetară și incluse în legea bugetului.
IMCA: statul estima încasări de peste 5 miliarde de lei, dar rezultatele au fost mult mai mici
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri este una dintre măsurile cu impact direct asupra mediului de afaceri. Introdus prin Legea 296/2023, IMCA a fost criticat de companii și consultanți fiscali pentru că impozitează cifra de afaceri, nu profitul efectiv, ceea ce poate pune presiune pe firmele cu marje mici, investiții mari sau pierderi.
Dimensiunea inițială a măsurii poate fi înțeleasă dintr-un studiu realizat de The Tax Institute, care estima impactul bugetar al IMCA la aproximativ 1,017 miliarde de euro, echivalentul a 5,085 miliarde de lei. Din această sumă, circa 730,8 milioane de euro ar fi provenit de la companiile cu marje de profit sub 6,25%, iar 286,5 milioane de euro de la firmele care înregistrau pierderi.
Analiza a luat în calcul 747 de companii, cu o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 152,2 miliarde de euro. Studiul arăta că impozitul putea afecta inclusiv firmele care înregistrau pierderi, deoarece obligația fiscală era calculată în funcție de cifra de afaceri, nu de profitabilitate. Autorii avertizau și asupra riscului ca măsura să descurajeze investițiile, să încurajeze fragmentarea afacerilor și să afecteze competitivitatea unor sectoare economice.
Estimarea de peste 5 miliarde de lei nu trebuie însă confundată cu încasările efective ale statului. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor citate de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), în primul an de aplicare au fost colectate aproximativ 1,2 miliarde de lei, mult sub estimarea inițială a autorităților, care era de 5-7 miliarde de lei anual.
Diferența arată că veniturile bugetare proiectate la introducerea unei taxe nu se transformă automat în încasări. În același timp, suma colectată în trecut nu poate fi folosită singură pentru a calcula pierderea de venituri din 2027. Pentru o estimare corectă este necesar să se țină cont de modificările legislative intervenite între timp, inclusiv reducerea cotei IMCA la 0,5% pentru 2026 și de baza efectivă de impozitare.
Adrian Ghencea, consultant fiscal la Ghencea și Asociații, consideră că eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027 are un impact bugetar relativ redus și că efectele pot fi compensate prin controale fiscale mai eficiente, în special în zona prețurilor de transfer și a tranzacțiilor intra-grup.
Elena Grecu, avocat la Grecu Partners, consideră eliminarea necesară, întrucât impozitarea cifrei de afaceri, independent de profitabilitate, poate afecta companiile cu investiții mari sau marje reduse. În opinia sa, măsura poate contribui la un mediu fiscal mai echitabil, dar reduce veniturile bugetare pe termen scurt și trebuie însoțită de o colectare mai bună și de reducerea cheltuielilor publice.
Reducerea taxării muncii, o provocare bugetară mai mare
Dacă eliminarea IMCA este considerată gestionabilă de consultanții fiscali intervievați, reducerea taxării muncii ridică o problemă bugetară mai dificilă. O diminuare a contribuțiilor și a impozitului pe venit ar însemna mai mulți bani rămași angajaților și costuri mai mici pentru angajatori, dar ar reduce simultan veniturile statului.
Adrian Ghencea atrage atenția că efectul asupra bugetului ar putea fi mai important decât în cazul eliminării IMCA, având în vedere impactul asupra CAS și al impozitului pe venit. Din acest motiv, măsura ar trebui etapizată și corelată cu rezultate concrete în colectare.
Consultantul fiscal consideră că reducerea taxării muncii este justificată, dar ar trebui să înceapă, eventual, cu veniturile mici. În opinia sa, statul nu ar trebui să considere dinainte că veniturile suplimentare din combaterea evaziunii vor acoperi integral diminuarea încasărilor. O parte din sumele recuperate este deja necesară pentru reducerea deficitului bugetar.
Elena Grecu apreciază că reducerea fiscalității muncii ar aduce beneficii atât angajatorilor, cât și salariaților, și ar putea contribui la diminuarea muncii nedeclarate. Totuși, avocatul avertizează că statul nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe venituri estimate dintr-o colectare mai eficientă, fără rezultate verificabile.
Sorin Spiridon, consultant de business și antreprenor la TPC Concept, consideră că reducerea taxării muncii, în special pentru veniturile mici, poate susține puterea de cumpărare, consumul și trecerea unor activități în economia formală. El atrage însă atenția că orice modificare trebuie gândită astfel încât să nu afecteze finanțarea sistemului de protecție socială.
Cât poate recupera statul printr-o colectare mai bună?
Îmbunătățirea colectării este una dintre principalele surse de venituri suplimentare invocate de Guvern. Digitalizarea administrației fiscale, utilizarea sistemelor e-Factura, e-Transport și SAF-T, precum și controalele mai bine direcționate ar trebui să reducă evaziunea și să limiteze pierderile de venituri.
Adrian Ghencea consideră că există un potențial important de creștere a colectării, dar avertizează că acesta nu trebuie supraestimat. În opinia sa, controalele trebuie concentrate asupra zonelor cu risc fiscal ridicat, inclusiv tranzacțiile intra-grup și prețurile de transfer. Instrumentele digitale pot ajuta la identificarea neconcordanțelor, însă rezultatele depind și de capacitatea ANAF de a transforma informațiile în controale eficiente și venituri efectiv încasate.
Elena Grecu susține, la rândul său, că o colectare mai eficientă poate compensa parțial veniturile pierdute prin reducerea taxelor, dar nu poate reprezenta singura soluție. În opinia sa, este riscant ca statul să își construiască bugetul pe venituri suplimentare care nu au fost încă obținute.
Problema nu este doar cât poate colecta statul, ci și cât de repede poate transforma digitalizarea și controalele în rezultate măsurabile. Pentru bugetul din 2027, diferența dintre veniturile estimate și cele încasate efectiv va fi esențială. Dacă veniturile suplimentare nu apar la nivelul prognozat, Guvernul va trebui să aleagă între reducerea mai lentă a taxării muncii, economii suplimentare la cheltuieli sau o ajustare a altor priorități bugetare.
Reforma cheltuielilor publice, cealaltă jumătate a ecuației
Reducerea deficitului nu poate depinde exclusiv de creșterea veniturilor. Guvernul trebuie să demonstreze că reforma administrației produce economii reale, nu doar reduceri anunțate sau reorganizări formale.
Elena Grecu consideră că reducerea cheltuielilor publice și revizuirea modului în care sunt acordate subvențiile și facilitățile trebuie să însoțească orice diminuare a fiscalității. În opinia sa, contribuabilii care își plătesc taxele nu ar trebui să suporte costurile ineficienței colectării sau ale administrării defectuoase a banilor publici.
Adrian Ghencea susține, de asemenea, că statul trebuie să își disciplineze cheltuielile și să reevalueze subvențiile și facilitățile fiscale. În lipsa unor economii certe, reducerea taxării muncii ar putea pune o presiune suplimentară asupra bugetului.
Sorin Spiridon atrage atenția că reducerea cheltuielilor nu trebuie să afecteze investițiile care pot susține productivitatea pe termen lung. Infrastructura, educația și eficiența administrației sunt esențiale pentru competitivitatea economiei, iar reducerea taxelor nu produce automat investiții. Companiile investesc atunci când există oportunități de dezvoltare, randamente suficiente și încredere în stabilitatea regulilor.
Consultantul consideră că România trebuie să treacă de la un model de competitivitate bazat în principal pe costuri salariale mici la unul susținut de productivitate, competențe și valoare adăugată. În acest sens, predictibilitatea fiscală contează la fel de mult ca nivelul taxelor. Schimbările frecvente ale regulilor pot afecta planurile de investiții și pot crește incertitudinea pentru companii.