Cine plătește pentru SGR? Tarifele au crescut în 2026, iar producătorii suportă tot mai multe costuri
Cei 50 de bani plătiți în plus pentru o sticlă de apă sau o doză de suc sunt partea cea mai vizibilă a Sistemului Garanție-Returnare. Consumatorul achită garanția la cumpărare și o primește înapoi atunci când returnează ambalajul. În spatele acestui circuit există însă o altă plată, mai puțin cunoscută: tariful de administrare achitat de producătorii și importatorii de băuturi pentru fiecare ambalaj introdus pe piață. Acest tarif a fost recalculat pentru 2026, iar diferențele față de anul trecut sunt importante pentru unele categorii. Producătorii plătesc cu 40% mai mult pentru ambalajele din plastic transparent și cu 103% mai mult pentru cele din metal.

În primele nouă luni din 2026, românii au returnat peste 4,1 miliarde de ambalaje. În aceeași perioadă, RetuRO a predat reciclatorilor aproximativ 305.600 de tone de PET, aluminiu și sticlă. În septembrie, rata lunară de colectare a ajuns la 97%, iar pe primele nouă luni a fost de 85%, potrivit datelor comunicate de administratorul sistemului.
Banii pentru această activitate nu vin doar din vânzarea PET-ului, a sticlei sau a aluminiului. Producătorii achită tarife de administrare către RetuRO, iar magazinele primesc, la rândul lor, tarife de gestionare pentru ambalajele preluate și depozitate. Aceste sume sunt diferite de garanția de 50 de bani, care trebuie restituită consumatorului atunci când ambalajul este returnat.
Cei care plătesc tariful de administrare controlează, prin două asociații, 60% din RetuRO. Alte 20% aparțin Asociației Retailerilor pentru Mediu, iar 20% statului român, prin Ministerul Mediului. Compania funcționează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit trebuie reinvestit în dezvoltarea sistemului.
Producătorii plătesc mai mult pentru majoritatea ambalajelor
Tariful de administrare este una dintre principalele surse de finanțare ale SGR. El este achitat de producătorii și importatorii de băuturi pentru fiecare ambalaj introdus pe piață și este calculat în funcție de material și de caracteristicile recipientului.
Tarifele finale stabilite pentru 2026 arată creșteri importante față de anul anterior. Pentru ambalajele din plastic transparent, tariful a urcat de la 0,0853 lei la 0,1190 lei pe unitate, o majorare de 40%. În cazul ambalajelor din metal, valoarea a crescut de la 0,0111 lei la 0,0225 lei, ceea ce înseamnă un avans de 103%.
Și sticla de până la 500 de mililitri s-a scumpit din perspectiva tarifului de administrare: de la 0,1585 lei în 2025 la 0,2451 lei în 2026, o creștere de 55%. Nu toate categoriile au urmat însă aceeași direcție. Pentru sticla mai mare de 500 de mililitri, tariful a scăzut de la 0,4532 lei la 0,3210 lei pe unitate, cu 29%.
Diferența dintre tarifele aplicate materialelor are legătură și cu valoarea obținută din valorificarea lor. Într-o prezentare adresată producătorilor, RetuRO explica faptul că aluminiul poate fi vândut la un preț mult mai mare decât sticla, ceea ce contribuie la un tarif de administrare mai mic pentru ambalajele metalice. Tariful nu depinde însă doar de prețul materialului recuperat, ci și de cheltuielile de funcționare aferente fiecărei categorii.
RetuRO spune că tariful de administrare crește mai ales pentru că scad veniturile din garanțiile nerevendicate, pe măsură ce se returnează tot mai multe ambalaje. La sticla mică a contat și faptul că, în 2025, rata de colectare a depășit estimările din buget, ceea ce a însemnat mai puține garanții rămase în sistem și costuri de colectare mai mari. La sticla mare, scăderea vine în mare parte din dispariția componentei de penalități pentru neatingerea țintei de reciclare, inclusă în tariful din 2025.
Producătorii au avut de achitat și diferențe față de tarifele interimare
Modificarea tarifelor nu a însemnat doar aplicarea unor valori noi pentru restul anului. RetuRO a comunicat tarifele finale la 8 mai 2026, cu aplicare începând din 8 iunie, iar diferențele față de tarifele interimare au intrat într-un proces de regularizare. Astfel, producătorii au trebuit să achite sau să recupereze diferențele rezultate din aplicarea noilor valori.
Facturile emise până la stabilirea tarifelor finale au fost calculate folosind valorile interimare. Ulterior, diferențele au fost regularizate în funcție de numărul de ambalaje introduse pe piață. În situațiile în care tariful final a fost mai mare decât cel provizoriu, producătorii au avut de achitat sume suplimentare, iar acolo unde valoarea finală a fost mai mică, diferențele au putut fi compensate. La sticla mică, tariful final a ajuns la 0,2451 lei, față de 0,1137 lei în varianta interimară, adică de peste două ori mai mult.
Un calcul pornind de la tarifele interimare și cele finale arată dimensiunea acestor diferențe: pentru 10.000 de ambalaje din sticlă mică, suma suplimentară ajunge la 1.314 lei fără TVA. În cazul plasticului transparent, diferența este de 281 de lei, iar pentru metal, de 140 de lei. La un volum de zece milioane de sticle mici, diferența de 0,1314 lei pe ambalaj înseamnă aproximativ 1,3 milioane de lei. În cazul sticlei mari, unde tariful final a fost mai mic decât cel interimar, diferența de 273 de lei la 10.000 de ambalaje poate fi compensată.
Și tarifele de gestionare plătite comercianților au fost stabilite pentru 2026, cu diferențe față de valorile interimare. Acestea variază în funcție de metoda de colectare: automat, manual sau prin punctele HoReCa, și sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu preluarea și depozitarea ambalajelor. Pentru un ambalaj mic de plastic colectat automat, tariful final a fost de 0,1363 lei, cu aproximativ 29% sub valoarea interimară de 0,1915 lei. Prin urmare, în timp ce unele tarife de administrare achitate de producători au crescut, tariful aferent gestionării acestui tip de ambalaj la comercianți a scăzut.
De unde vin banii care țin sistemul în funcțiune
Studiul privind impactul socio-economic al RetuRO estimează cifra de afaceri din 2024, provizoriu și înainte de audit, la 1,64 miliarde de lei. La prima vedere, suma ar putea sugera venituri uriașe din reciclare. Structura încasărilor arată altfel.
Cea mai mare parte, 963,3 milioane de lei, apare în studiu la „venituri din garanții”, iar autorii o scot din calculul PIB pentru că o consideră o sumă financiară, nu o activitate productivă. Tariful de administrare plătit de producători a adus 453,9 milioane, iar vânzarea de PET, sticlă și aluminiu 159,7 milioane. Restul sunt 3,2 milioane din deșeuri secundare, precum dopurile și foliile, și 60,9 milioane din sacii și sigiliile vândute la cost.
Prezentarea RetuRO pentru producători dă o structură apropiată a veniturilor din 2024 și arată cum s-a mutat greutatea în doi ani. Garanțiile nerevendicate reprezentau atunci 62%, tariful de administrare 29% și vânzarea materialelor 9%. În 2025, ponderile erau 39%, 44% și 17%. Bugetul pe 2026 le estimează la 21%, 58% și 21%. În paralel, rata de colectare a crescut de la 55% în 2024 la 83% în 2025 și ar urma să ajungă la 89% în 2026.
RetuRO estimează un impact de 1,49 miliarde de lei, dar suma nu reprezintă încasările companiei
În decembrie 2025, RetuRO a publicat studiul privind impactul socio-economic al sistemului, realizat de cercetători ai Academiei de Studii Economice din București. Documentul estimează că impactul economic total al SGR în 2024 a fost de aproximativ 1,49 miliarde de lei.
Studiul împarte această valoare în trei componente: 677,8 milioane de lei contribuție directă, 482,42 milioane de lei contribuție indirectă și 331,26 milioane de lei contribuție indusă. Ultimele două categorii urmăresc efectele cheltuielilor RetuRO asupra furnizorilor și economiei, dar și consumul generat de veniturile salariale ale angajaților și ale celor care lucrează în companiile din lanțul de furnizare.
Cifra de 677,8 milioane de lei trebuie citită împreună cu structura veniturilor prezentată în același document. Aceasta este valoarea veniturilor eligibile pentru modelul economic după eliminarea garanțiilor și include, în principal, tarifele de administrare, dar și vânzarea materialelor și a consumabilelor. Nu reprezintă suma câștigată exclusiv din reciclare.
Cercetătorii au folosit un model economic de tip input-output, care estimează cum se propagă cheltuielile unei activități către alte ramuri ale economiei. Cele 1,49 miliarde de lei reprezintă o estimare a efectelor economice directe, indirecte și induse, nu profitul RetuRO și nici o sumă de bani care a intrat efectiv în conturile companiei. Studiul precizează și că matricea economică folosită are la bază ultimul an statistic complet disponibil, 2022, în timp ce indicatorii PIB-ului sunt aferenți anului 2024.
Cine suportă, în final, costurile SGR
Garanția de 50 de bani are un circuit financiar separat de tariful de administrare. Aceasta este încasată de la consumator la cumpărare și restituită atunci când ambalajul este returnat. Garanțiile aferente ambalajelor care nu sunt returnate reprezintă una dintre sursele de finanțare ale sistemului. Pe măsură ce rata de colectare crește, ponderea acestor sume în finanțarea SGR scade, iar rolul tarifelor de administrare achitate de producători devine mai important.
Potrivit legislației în vigoare, pentru 2026, obiectivele minime anuale de returnare sunt de 85% pentru ambalajele din sticlă și de 90% pentru cele din plastic și metal. Dacă aceste ținte nu sunt atinse, administratorul SGR datorează contribuții către Administrația Fondului pentru Mediu, calculate pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obiectivelor și cele validate ca returnate. Contribuția este de un leu pentru fiecare ambalaj din plastic și sticlă și de 50 de bani pentru fiecare ambalaj metalic. Sumele sunt recuperate ulterior de la producători prin tariful de administrare.