Uncategorized

Prețul petrolului a depășit 31 de dolari/baril pe fondul ridicării restricțiilor

Extracție petrol

Prețul petrolului a crescut miercuri peste 31 de dolari barilul, în contextul ridicării restricțiilor impuse de coronavirus care, se pare, au compensat un raport care arată o creștere mai mare decât era de așteptat a stocurilor americane, anunță Reuters.

Petrolul Brent aproape s-a dublat de la minimul pe 21 de ani atins la 22 aprilie, susținut de așteptările majorării cererii și de o reducere record a ofertei țărilor exportatoare de petrol. Brent a crescut cu 79 de cenți, sau 2,6%, la 31,76 dolari pe baril la 09:30 GMT, iar referința americană West Texas Intermediate a crescut cu 3,6%, la 25,44 dolari.

„În mod clar, optimismul redeschiderii economiei globale a susținut creșterea”, a declarat Naeem Aslam, analist la Avatrade.

Pe de altă parte, American Petroleum Institute a anunțat marți că stocurile SUA au crescut cu 8,4 milioane barili săptămâna trecută, mai mult decât se așteptau analiștii.

“Vorbim despre normalizarea ofertei și a cererii, dar avem un drum lung de parcurs”, a spus Lachlan Shaw, strateg șef al National Australia Bank’s.

Italia, Spania, Nigeria și India, precum și unele state din SUA au început să le permită oamenilor să se întoarcă la muncă și au deschis șantiere, parcuri și biblioteci.

Guvernul federal al Germaniei și 16 landuri au convenit asupra unor modalități de a ușura restricțiile.

Eliminările de restricții ar trebui să conducă la o redresare a cererii globale de petrol, care în aprilie a căzut cu cel puțin 20%, fără precedent.

OPEC și aliații săi au convenit o reducere record a producției de petrol, de 9,7 milioane de barili pe zi, aproximativ 10% din cererea anterioară pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *