O nouă platformă aduce produsele producătorilor locali direct la domiciliu
O nouă platformă de comerț online își propune să conecteze producătorii locali cu cumpărătorii din România și din Uniunea Europeană. La lansare, sunt disponibile peste 4.000 de produse de la mai mult de 200 de producători, iar comenzile pot include articole de la mai mulți furnizori.

O nouă platformă de comerț online își propune să faciliteze accesul cumpărătorilor la produsele producătorilor locali, de la brânzeturi și preparate tradiționale până la miere, legume, fructe și vinuri. Serviciul reunește pentru început peste 200 de producători din România.

La lansare, oferta cuprinde peste 4.000 de produse, grupate în zece categorii. Cumpărătorii pot găsi alimente pentru cămară, lactate, carne și mezeluri, produse de patiserie, pește, băuturi și pachete pentru diferite ocazii. Potrivit informațiilor prezentate de inițiatori, produsele pot fi livrate atât în România, cât și în celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Un element al modelului de funcționare este verificarea producătorilor înainte de listare. Echipa se deplasează la locul de producție pentru a verifica activitatea, documentele necesare și produsele. Sunt analizate inclusiv etichetele, gustul și capacitatea furnizorilor de a onora comenzile în mod constant.
Clienții pot adăuga în același coș produse de la mai mulți producători, însă fiecare frunzior trimite separat produsele comandate. Transportul se calculează pentru fiecare colet, iar valoarea minimă a comenzii este de 50 de lei pentru fiecare producător, potrivit condițiilor publicate pe site. Pentru furnizori, comisionul anunțat la lansare este de 25%.
„Hambar există pentru ca cei care produc cu îndemânare să poată merge mai departe, depășind barierele care le îngreunează dezvoltarea, iar cumpărătorii să aibă acces ușor la tot ce este local și din sursă sigură: produse, obiecte și experiențe de calitate, la preț corect, atent selectate și verificate cu grijă. Așa creștem împreună: om cu om, gust cu gust, comandă cu comandă”, au transmis reprezentanții companiei.
Pentru etapa următoare de dezvoltare, fondatorii și-au propus să depășească producători mici și mijlocii și să ajungă la 10.000 de produse listate. În prezent, oferta include peste 200 de producători și mai mult de 4.000 de produse.
Modelul se bazează pe reunirea mai multor furnizori într-un singur serviciu online, în condițiile în care fiecare producător rămâne responsabil de expedierea propriilor produse. Astfel, clienții pot comanda dintr-un singur loc articole provenite de la afaceri diferite, fără ca toate produsele să fie expediate neapărat în același colet.