Opinie

Un fond suveran pentru România: motor de dezvoltare sau încă un buget paralel?


Reforma statului, pe care Guvernul a pus-o în centrul agendei pentru 2027, nu se poate limita la tăieri de cheltuieli și la comasări de instituții. Un stat modern trebuie să știe și să administreze ce are, nu doar să economisească. De aceea, ideea unui fond suveran al României, vehiculată tot mai insistent de politicieni, merită discutată.

Hidrocentrala de pe Argeș
Hidrocentrala de pe Argeș Foto: Institutul Național Al Patrimoniului, Romania CC BY SA

Când se vorbește despre fonduri suverane, primul exemplu invocat este Norvegia. Fondul administrat de Norges Bank Investment Management este, practic, economia unei națiuni pentru generațiile care vin. Statul pune deoparte surplusul din petrol și gaze și îl investește exclusiv în afara țării, în acțiuni, obligațiuni și imobiliare. Cu active de aproximativ 2.300 de miliarde de dolari, este cel mai mare fond suveran din lume. Regulile sunt stricte: guvernul poate folosi anual doar cam 3% din valoarea fondului, adică aproximativ randamentul real așteptat. Fondul nu finanțează proiecte în Norvegia, tocmai ca economia internă să nu se supraîncălzească.

Polonia a ales un drum diferit, mai apropiat de nevoile unei economii aflate încă în plin proces de recuperare. Polski Fundusz Rozwoju, înființat în 2016, investește acasă: în infrastructură, în companii cu potențial, în fonduri de capital de risc și în sprijinirea exporturilor. Tot el administrează programe publice importante, de la pensiile ocupaționale la schema de sprijin pentru firme din pandemie. Nu se bazează pe un surplus din resurse naturale, ci pe capital de stat și pe împrumuturi.

Pentru România, modelul norvegian nu este o opțiune realistă, cel puțin deocamdată. Un astfel de fond presupune bani în plus, iar noi nu îi avem. După primele nouă luni din 2026, deficitul bugetar era de 3,81% din PIB, iar cheltuielile cu dobânzile cresc. Un stat care se împrumută ca să pună bani într-un fond câștigă doar dacă randamentul fondului depășește constant costul datoriei. Cu ratingul actual al României, asta e foarte greu de obținut.

Există totuși o oportunitate care seamănă, la o scară mult mai mică, cu situația norvegiană. Producția de gaze din perimetrul Neptun Deep, așteptată din 2027, va aduce statului redevențe și dividende suplimentare. Dacă o parte din acești bani ar fi pusă deoparte după reguli clare, în loc să dispară în cheltuielile curente, România ar avea pentru prima dată o sursă stabilă pentru un fond de dezvoltare.

Nu pornim de la zero, dar nici de la o experiență reușită. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, creat în 2018–2019 cu un capital de 9 miliarde de lei și participații la 33 de companii de stat, a fost contestat politic din prima zi, nu a funcționat niciodată și a fost abrogat. Între timp a apărut Banca de Investiții și Dezvoltare, iar anul trecut s-a discutat ca Fondul Proprietatea să devină nucleul unui viitor vehicul de investiții.

Dacă vrem ca o nouă încercare să reușească, lecțiile trecutului trebuie aplicate fără compromis. Prima condiție este o conducere profesionistă și independentă, selectată prin concurs și cu mandate protejate de schimbările de guvern. Exact aici a eșuat proiectul din 2019. A doua condiție sunt reguli clare de investiții: fondul trebuie să finanțeze proiecte care aduc randament, de preferat alături de investitori privați, și să nu aibă voie să salveze companii de stat falimentare. A treia este separarea strictă de buget, ca fondul să nu ajungă o rezervă din care se acoperă deficitul. A patra este transparența totală: rapoarte publice și audit extern după standardele internaționale ale fondurilor suverane, cunoscute ca Principiile de la Santiago.

În esență, un fond bine construit ar putea administra mai eficient companiile de stat profitabile, precum Hidroelectrica, Romgaz sau Transelectrica.

Ar putea finanța proiecte mari pe care piața nu le acoperă singură și ar putea atrage investitori străini prin cofinanțare, exact cum a făcut Polonia.

Există, bineînțeles, și multe semne de întrebare. Politizarea, pierderea influenței acționarilor minoritari la companiile listate, proiectele fără randament și riscul unui buget paralel, mai greu de controlat decât cel oficial, sunt pericole reale.

Adevărul se află între aceste două poziții. Un fond suveran nu poate relansa singur economia și nu poate înlocui nici consolidarea finanțelor publice, nici absorbția fondurilor europene.

Poate deveni însă un accelerator real al dezvoltării dacă sunt îndeplinite trei condiții: finanțele statului stabilizate, o sursă sigură de bani, precum dividendele companiilor de stat și veniturile viitoare din gaze, și o conducere ferită de imixtiunea politică.

Dacă reforma statului din 2027 vrea să fie mai mult decât un exercițiu contabil, un fond suveran construit după aceste reguli ar putea fi una dintre cele mai importante decizii ale ei. Fără aceste garanții însă, riscul este să nu obținem un motor de dezvoltare, ci încă o structură de cheltuieli.