Fără studii de impact, ordonanțele de urgență devin bilete de loterie
Orice guvern nou vine cu promisiunea că va face lucrurile altfel. Primul test al acestei promisiuni nu va fi o reformă spectaculoasă, ci modul în care sunt scrise deciziile de zi cu zi. Iar în România, deciziile importante se iau de ani buni prin ordonanțe de urgență, adoptate adesea în grabă, fără să știe nimeni exact ce efecte vor produce.

Ordonanța de urgență a fost gândită ca instrument de excepție, pentru situații care nu pot aștepta. În practică, a devenit metoda obișnuită de guvernare. Problema nu este doar de procedură, ci și de conținut. Prea multe acte normative ajung în Monitorul Oficial fără ca cineva să fi verificat dinainte cine câștigă, cine pierde și cât costă. Corecturile vin abia după aceea, prin rectificări bugetare, prin ordonanțe care le modifică pe cele anterioare sau prin hotărâri judecătorești.
Am cerut în repetate rânduri guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria un lucru care nu costă aproape nimic: ca nicio ordonanță cu efecte economice să nu mai fie adoptată fără o evaluare serioasă a impactului. Asta înseamnă cifre clare despre efectul asupra veniturilor statului, o estimare a firmelor și a angajaților afectați și o verificare a capacității instituțiilor de a pune măsura în practică. Înseamnă și un scenariu pentru situația în care lucrurile nu merg conform planului.
Un experiment care a costat aproape un miliard de lei
Nu trebuie să căutăm departe un exemplu despre ce se întâmplă când lipsește acest calcul. Ordonanța de urgență nr. 7 din februarie 2026 a transferat primăriilor dreptul de a decide asupra sălilor de jocuri de noroc. Pe hârtie, ideea suna bine: fiecare comunitate hotărăște singură, iar bugetele locale primesc o nouă sursă de bani.
În realitate, operatorii au fost obligați peste noapte să aibă o autorizație locală pe care nicio primărie nu o putea elibera, pentru că lipseau regulamentele. Termenul de 60 de zile dat consiliilor locale a trecut în aprilie fără consecințe. Astăzi, mai puțin de 4% din cele aproape 3.100 de localități au luat o decizie. În celelalte, autorizațiile expiră una după alta și nu mai pot fi reînnoite.
Efectul era previzibil pentru oricine se uita în registrul public al autorizațiilor. În septembrie, am arătat că, dacă nu se intervine, piața legală se va reduce cu peste 80% la începutul lui 2027. Evoluția din ultimele luni a urmat întocmai acest traseu. Numărul aparatelor autorizate a scăzut de la 43.306 în martie la 15.579 la începutul lui noiembrie și se îndreaptă spre aproximativ 9.100 la 1 ianuarie.
Cine plătește
Statul a fost primul care a simțit consecințele. În proiectul de rectificare bugetară, Ministerul Finanțelor admite un minus de 750 de milioane de lei la taxele din jocuri de noroc. Pe primele nouă luni, pierderea se apropie de 800 de milioane de lei. Este o pierdere definitivă, pentru că taxele de autorizare se achită anticipat, pe un an întreg, iar anul acesta nu mai poate fi recuperat. Aproximativ 8.500 de oameni și-au pierdut sau își vor pierde locul de muncă.
Ironia este că primăriile, cele pe care ordonanța trebuia să le ajute, nu au încasat aproape nimic. Localitățile care au interzis jocurile nu vor avea niciodată venituri din acest sector, iar cele care nu au decis nimic nu au cum să încaseze. Între timp, jucătorii au migrat spre internet, iar o parte importantă dintre ei au ajuns pe site-uri nelicențiate, unde statul nu are nici control, nici încasări.
Nu pun în discuție dreptul unei comunități de a spune nu sălilor de jocuri. Este o alegere legitimă. Critic modul în care a fost construită măsura. O simplă prevedere de tranziție, un model de regulament pus la dispoziția primăriilor și un termen cu consecințe ar fi evitat o pagubă de aproape un miliard de lei. Toate acestea ar fi apărut într-un studiu de impact făcut corect.
Regula pe care o propun
Jocurile de noroc nu sunt o excepție, ci un simptom. Aceeași lipsă de calcul a dus, de-a lungul timpului, la plafonări costisitoare, la taxe modificate de mai multe ori pe an și la un mediu de afaceri în care nimeni nu mai poate face planuri pe termen lung.
Noul guvern poate schimba acest obicei cu trei reguli simple. Fiecare ordonanță cu efect economic să fie publicată împreună cu analiza ei de impact, ca să poată fi verificată de specialiști și de cei afectați. Măsurile cu miză bugetară mare să aibă o perioadă de tranziție și o evaluare obligatorie la șase luni. Iar atunci când cifrele arată că o măsură produce pagube, aceasta să fie corectată imediat, nu după ce costurile s-au adunat.
Deciziile luate pentru aplauze se plătesc cu bani reali. În ultimele luni, România a plătit aproape 800 de milioane de lei pentru o ordonanță care nu a fost calculată. Dacă noul guvern vrea să fie credibil, are o metodă la îndemână: înainte de a semna o ordonanță, să facă socoteala.