Vânzările de bunuri de larg consum au avut o creștere de 80%, în săptămâna în care s-a anunțat intrarea în starea de urgență, dar în prezent apar primele semne de presiune financiară.
Nielsen Global Connect, compania de măsurare și analiză de date, a prezentat un model nou despre cum vor ieși companiile din acest context de pandemie. COVID-19 a adus economiile într-o stare de șoc, iar pentru a putea merge mai departe, toate sistemele vor trebui repornite.
“Reboot system” a fost tema principala a webinarului organizat recent pe această tema de către Nielsen România. În cadrul noului raport, Nielsen identifica trei scenarii corespunzând celor trei orizonturi temporale: Revenire, Repornire sau Reinventare.
Analiza din spatele acestui nou model ia în considerare condiții macro-economice globale precum șomajul, planuri de salvare din partea băncilor și rată dobânzilor, împreună cu preferințele de cumpărare ale consumatorilor generate de răspunsul guvernelor la sănătate și managementul bolii, toate aceste aspecte corelându-se astfel cu vânzările prevăzute în FMCG.
Obiceiurile consumatorului se schimbă rapid și înțelegerea schimbărilor va fi critică pentru modul în care afacerile vor prioritiza propria recalibrare – Scott McKenzie, Nielsen Global Intelligence Leader.
După primul caz de COVID-19 înregistrat în România, consumul bunurilor de larg consum în comerțul modern ajungea la +30% față de perioada similară a anului trecut, dar vânzările au avut o creștere spectaculoasă, de +80%, în săptămâna în care s-a anunțat intrarea în starea de urgență.
Ulterior, vânzările din luna aprilie au înregistrat valori relativ similare celor de anul trecut. O analiză suplimentară realizată de echipa Nielsen Global Intelligence a arătat că tehnologia joacă un rol esențial în conturarea unei piețe mai inteligente atunci când vine vorba de viitorul retail-ului FMCG. În concordanță cu rezultatele studiului “Nielsen Survey on Coronavirus” (Feb 24-29, 2020), o vastă majoritate (93%) a consumatorilor sunt dispuși să îmbrățișeze tehnologia mobilă 5G iar 60% din consumatori sunt dispuși să utilizeze inteligență artificială sau realitatea virtuală pentru a accesa produsele.
În multe piețe adoptarea cumpărăturilor online a fost deja accelerată de COVID-19. În România, Nielsen ia pulsul consumatorilor urbani o dată la două săptămâni, pentru a surprinde schimbările în atitudini și în comportamentul de cumpărare pe parcursul acestei perioade. Rezultatele înregistrate în aprilie deja arată primele semne de presiune financiară, 39% dintre consumatori declarând că veniturile personale au scăzut sau vor scădea în viitorul apropiat, în timp ce alți 39% declara același lucru pentru unul din membrii gospodăriei.
Același studiu ne semnalează modificări deja vizibile în comportamentul consumatorilor români: creșterea dimensiunii coșului de cumpărături, preferință pentru ambalajele de mari dimensiuni sau abandonarea mărcilor preferate în favoarea unor produse mai ieftine. De asemenea, din ce în ce mai mulți români evita plata cu cash și optează pentru variantele digitale, din dorința de a limita contactul, respectiv posibilitățile de contaminare cu coronavirus.
“Coșurile de cumpărături din FMCG vor trece prin reajustari rapide, cu recalibrări continue în cadrul inevitabilului context de recesiune,” a adăugat McKenzie.