Retail

Operatorul restaurantelor Taco Bell, KFC și Pizza Hut raportează creșterea pe linie a vânzărilor în 2019

Jerry Pizza

Sphera Franchise Group, operatorul brandurilor KFC, Taco Bell, Pizza Hut înregistrează vânzări de peste 200 de milioane euro și o marjă EBITDA normalizată de peste 10%, în 2019, cu 24% mai mari față de anul anterior.

Sphera Franchise Group raportează vânzări consolidate de 954,7 milioane lei (circa 201 milioane euro) pentru întregul an 2019, reprezentând o creștere de 24% față de anul precedent, până la 260 de milioane lei.

Principalii factori ai acestei performanțe au fost creșterea cu 15,9% a vânzărilor USFN România (restaurantele KFC), comparativ cu anul 2018, și creșterea cu 155% a vânzărilor USFN Italia (restaurantele KFC din Italia).

Cifre 2019 Sphera Franchise Group

  • Vânzările consolidate ale Sphera au ajuns la 955 milioane lei (circa 201 milioane euro) în 2019, în creștere cu 24% față de 2018
  • Vânzările din trimestrul patru (T4) au crescut cu 19%, până la 260 de milioane lei
  • Vânzările comparabile la nivel de restaurante (“like-for-like”) ale brandurilor Sphera au crescut cu 6,2% în trimestrul IV și 7,8% pentru întregul an 2019
  • Profitul de exploatare în restaurante* a avansat cu 26% în T4 și cu 20,5% pentru întregul an 2019
  • EBITDA normalizat a crescut cu 51% în trimestrul IV, față de perioada similară a anului trecut, și cu 33% în 2019
  • Profitul net a crescut cu 165% în 2019

Vânzările CFF (restaurantele Taco Bell) au crescut cu 171%, în timp ce vânzările ARS (restaurante Pizza Hut) au avansat cu 7,3% comparativ cu anul precedent.

Suntem foarte mulțumiți de rezultatele pentru 2019, vânzările au rămas puternice, iar marjele noastre s-au îmbunătățit – Georgios Argentopoulos, CEO al Sphera.

Pentru întreg anul trecut, vânzările comparabile la nivel de restaurante ale brandurilor Sphera au crescut cu 7,8%, fiind susținute în principal de un avans de 9,2% pentru KFC România, o creștere de 16,2% pentru KFC Moldova și o creștere de 5,6% pentru KFC Italia. În ultimul trimestru al anului, vânzările comparabile au crescut cu 6,2% față de aceeași perioadă a anului 2018.

„Marjele noastre de exploatare a restaurantelor în trimestrul patru s-au îmbunătățit comparativ cu perioada similară din 2018, în principal ca urmare a costurilor mai mici ale vânzărilor”, a explicat Valentin Budeș, CFO Sphera.

Excluzând impactul IFRS16 și ajustările unice, EBITDA normalizat a crescut cu 32,7%, la 96 milioane RON în 2019, pe fondul avansului de 51% înregistrat în ultimul trimestru al anului 2019.

Pentru întregul an 2019, excluzând impactul IFRS 16, Sphera a înregistrat un profit de exploatare în restaurante de 124,3 milioane lei, în creștere cu 20,5% față de 2018, și un profit net de 64,2 milioane lei, în creștere cu 165%.

În trimestrul patru, profitul de exploatarea în restaurante a avut un avans de 26% față de perioada similară din 2018, până la 36,1 milioane lei, în timp ce profitul net a ajuns la 26 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 8,1 milioane lei în T4 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *