Agricultură Retail

Consiliul Investitorilor Străini cere stoparea exporturilor de materii prime

Sistarea exporturilor de materii prime şi amânarea plăţii obligaţiilor fiscale se află în topul măsurilor cerute de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) pentru sectorul de retail.

CIS și Confederația Patronală Concordia au elaborat o listă cu 100 de măsuri fiscal-bugetare propuse Guvernului în scopul sprijinirii mediului de afaceri.

Aprovizionarea cu hrană și dezinfectanți este prioritară, iar sectorul de retail trebuie să rămână operațional cât mai aproape de capacitatea sa maximă, se arată în document.

CIS atrage atenția că deși, în prezent, nu există probleme la nivelul stocurilor, nu este exclus să se epuizeze unele produse de bază, cum ar fi uleiul, făina, zahărul sau orezul.

De asemenea, se cere intervenția Guvernului pentru limitarea/sistarea exporturilor materiilor prime ale produselor de bază. Nu în ultimul rând, este solicitată eliminarea temporară a restricțiilor de acces pentru camioanele de 40 de tone.

Există stocuri de materie primă suficiente pentru a aproviziona constant populația câteva luni – Dragoș Frumosu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta

Industria alimentară autohtonă are capacitatea de a asigura consumul intern, cu condiția să funcționeze, spune Frumosu. El adaugă că nu există la nivel național un plan de protecție a salariaților, existând riscul ca fabricile să se închidă în cazul îmbolnăvirilor acestora.

Semnatarii documentului atrag atenţia că este posibil să apară o penurie de angajați, cu riscul de a nu putea asigura funcționarea normală a magazinelor sau depozitelor în funcțiune.

Ei cer să fie modificat temporar programul de funcționare a magazinelor, fără parcurgerea procedurii de notificare a autorităților locale competente. În retail, 65% din forța de muncă reprezintă femeile, iar dintre acestea 80% au copii sub 12 ani.

Nu în ultimul rând, este solicitată scutirea operatorilor economici din lanțul de comerț de la plata impozitelor și contribuțiilor aferente îndemnizației de 75% din salariul de bază.

CIS și Concordia mai cer autorităților să intervină pentru menținerea sub control a prețurilor la alimentele de bază și dezinfectanți pentru a se preveni specula.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *