Real Estate

Trei noi proiecte boutique în centrul Capitalei

Millstone Developments anunță trei proiecte rezidențiale, în zona centrală a Bucureștiului. Valoarea de piață totală a acestora va depăși 25 de milioane de euro, iar lucrările vor începe în primăvara lui 2020.

Compania Millstone Developments a fost fondată în 2016 de către doi foști manageri din Liebrecht&Wood România – Johan Rogiers și Horia Chioseaua.

“Ne continuăm evoluția pe piața locală cu aceleași valori: construcția de case cu stil atemporal, de calitate, cu un confort ridicat, în clădiri sustenabile. Sentimentul de comunitate este în centrul tuturor proiectelor noastre și credem că va fi un avantaj competitiv major”, spune Horia Chioseaua, Founding Partner și Managing Director Millstone Developments.

Fiecare proiect va avea între 20 și 40 de apartamente, cu prețuri de pornire de la 210.000 euro. Cele trei proiecte vor purta numele ariei în care se găsesc: Virgiliu 21-23, foarte aproape de Parcul Operei și zona Eroilor, Voievozi 63, în zona Calea Victoriei – Parcul Nicolae Iorga. Numele celui de-al treilea proiect va fi dezvăluit curând, fiind localizat în perimetrul Piața Universității – Biserica Armenească.

Sentimentul de comunitate este în centrul tuturor proiectelor noastre și credem că va fi un avantaj competitiv major – Horia Chioseaua

Toate proiectele se găsesc în diferite faze ale autorizației de construire. Lucrările vor începe în primăvara anului 2020 pentru Virgiliu 21-23, iar startul celui de-al treilea proiect este planificat pentru începutul lui 2021.

Virgiliu 21-23 are 30 de apartamente (2, 3 și 4 camere), precum și 30 de locuri de parcare. Fiecare unitate va avea o logie sau o terasă, iar, la ultimul etaj, o terasă generoasă va înconjura apartamentele situate la acest nivel. Conceptul de boutique rezidențial este creat pentru familii care vor să investească într-o proprietate ce le va îmbunătăți simțitor viața urbană.

Voievozi 63 are 24 de apartamente (2, 3 și 4 camere, precum și duplexuri de 3 și 4 camere) și 38 de locuri de parcare. Este un proiect rezidențial exclusivist, datorită locației, arhitecturii și construcției, gândit pentru clienți pretențioși, cu venituri ridicate. Fiecare unitate va avea o terasă sau o logie, ultimul etaj va beneficia de o terasă ce-l va înconjura complet, iar apartamentele de la parter vor avea acces la o grădină privată. La parter vor exista, de asemenea, o cafenea și un spațiu de retail.

Al treilea proiect este și cel mai mare dintre cele trei, având 40 de apartamente și 48 de locuri de parcare. Unitățile de 2, 3 și 4 camere vor oferi sentimentul de comunitate restrânsă, datorită grădinilor private și spațiilor de joacă pentru copii. Proiectul va fi creat pentru cumpărătorul experimentat, care apreciază elementele de design și care își dorește să integreze modernul în stilul său de viață cotidian.

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *