Real Estate

Tranzacțiile pe piața office din România ar putea depăși un miliard euro în 2020

Cu cel mai ridicat nivel din Europa al randamentelor investiționale, la care se adaugă un volum de peste jumătate de miliard de euro de tranzacţii, investiţiile imobiliare ar putea depăşi un miliard de euro în acest an, apreciază consultanții Colliers International.

Valoarea investițiilor imobiliare de anul trecut s-a ridicat la 644 milioane euro, mai mică față de 2018, cu circa 300 milioane euro. Tranzacțiile pe piața de birouri din București a scăzut sub 50% din total, pentru prima dată în ultimii ani. În același timp, tranzacțiile din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau Iași au crescut, reprezentând împreună o pondere de 52%, potrivit unui studiu Colliers International.

Totul se întâmplă pe fondul tendinței tot mai accentuate a companiilor străine de a opta pentru birouri deschise în orașele de provincie ale României.

În această suma este inclusă și vânzarea portofoliului NEPI Rockcastle către AFI Europe pentru peste 300 milioane de euro, tranzacție semnată la finalul anului trecut, dar așteptată să se finalizeze în lunile următoare.

Piaţa de birouri a atras, anul trecut, peste 60% din volumul tranzacționat, Bucureşti şi Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice oraşe. Cea mai mare tranzacție din 2019 a fost încheiată de către retailerul român de bricolaj Dedeman, care a cumpărat complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, la un preț estimat la 130 milioane euro.

Fondurile sud-africane și investitorii autohtoni au fost cei mai activi, acoperind 28% din totalul tranzacţiilor – Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers International.

Alte tranzacții de birouri relevante au fost achiziția cu 70 de milioane de euro a birourilor America House de către grupul financiar american Morgan Stanley și ADD Value Management, consiliate de Colliers, de la francezii de la AEW. S-a adăugat achiziția celei de-a treia clădiri a Oregon Park de către Lion’s Head Investments de la Portland Trust, pentru o valoare estimată de 57 de milioane euro.

Sectorul de retail a adunat 24% din valoarea totală a tranzacțiilor de anul trecut. Cea mai mare tranzacție a fost achiziționarea de către MAS Real Esate a participației într-un portofoliu de opt centre comerciale deținute de Prime Kapital. Valoarea acesteia s-a ridicat la 113 milioane euro. O altă tranzacție importantă a fost încheiată de Indotek Group, care a cumpărat Promenada Târgu Mureș, cu o valoare a tranzacției estimată la 40 milioane euro.

Sectorul industrial a avut o performanță mai modestă în 2019, reprezentând sub 10% din investițiile realizate. Cea mai relevantă tranzacție a fost achiziționarea parcului logistic A1 Bucharest Park de la km 13 al autostrăzii A1 de către CTP, cel mai mare proprietar de spații industriale, pentru 40 de milioane de euro. De altfel, piaţa locală a spaţiilor industriale şi logistice are randamentele cele mai ridicate din regiune, de până la 8,25%, față de 6,50% în Varșovia, 7% în Budapesta sau 5,25% în Praga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.