Real Estate

Topul livrărilor de birouri noi urmărește numărul absolvenților din marile centre universitare

Cei mai mulți absolvenți de studii superioare sunt în București (33% din totalul absolvenților din România), Cluj – Napoca (11%), Iași (10%), Timișoara (7%) și Craiova (6%), potrivit ultimelor date furnizate de INSSE.  În cele cinci centre universitare cu cei mai mulți absolvenți de studii superioare, master și doctorat se dau în folosință în acest an cele mai multe clădiri de birouri și se tranzacționează cele mai multe spații.

În total, 126.271 de studenți și-au luat licența, masterul sau doctoratul, în 36 orașe universitare, la nivelul întregii țări, în 2017. Din acești studenți merituoși, 66% au absolvit studii superioare într-unul din cele cinci centre universitare principale București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova. În acest an, încep anul universitar 377.000 studenți români.

„România poate deveni cel mai important centru regional de tehnologie și inovație, prin know-how-ul adus de companiile multinaționale și prin inițiativa start-up-urilor românești, având ca vârf de lance unicornul UiPath și tot ecosistemul care se poate dezvolta în jurul acestei companii și avântului luat de RPA (Robotic Process Automation)”, spune Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting.

El consideră că piața de birouri ține cadența și este pregătită să livreze spații de calitate pentru a susține dezvoltarea acestor industrii în principalele centre universitare din țară.

Bucureștiul este cel mai mare centru universitar, care are o treime din absolvenții de facultate și un volumul de 370.000 mp de spații de birouri prevăzute pentru livrare în acest an, aflându-se pe primul loc în țară, atât la numărul de studenți cât si la stocul de spatii de birouri si la volumul de livrări planificate pentru 2019.

Printre companiile mari care au încheiat contracte de pre-închiriere și s-au mutat sau se vor muta în spații noi dându-le de lucru acestor absolvenți se numără ING Tech, Microsoft, Sparkware, Thales, London Stock Exchange etc. Majoritatea și-au poziționat birourile chiar lângă Universitatea Politehnică București.

România poate deveni cel mai important centru regional de tehnologie și inovație – Alexandru Petrescu, managing partner ESOP Consulting

Pe locul doi se află Cluj-Napoca, cu 14.151 absolvenți cu diplomă de licență, master și doctorat. Aici piața de birouri este cea mai bine sincronizată cu numărul de absolvenți de facultate, viitori angajați. În acest oraș, în 2019 se estimează că se livrează aproximativ 140.000 mp, care vor acomoda peste 14.000 angajați noi. Printre chiriașii mari de birouri din acest an se numără MHP Consulting Romania și SDL.

Pe locul trei ca număr anual de absolvenți, cu 12.878 diplome, orașul Iași trece printr-o ușoară încetinire a pieței de birouri. În acest an, au fost realizate doar tranzacții  cu suprafețe sub 2.000 mp, iar livrările sunt estimate la circa 40.000 mp.

Timișoara este pe locul patru, cu 8.547 absolvenți, iar în acest oraș se vor livra 48.000 mp spații noi de birouri, pentru circa 5.000 de viitori corporatiști. Printre tranzacțiile mari ale ultimilor ani au fost contractele firmelor Visteon, cu 4.840 mp în proiectul ISHO și extinderea Nokia in Bega Business Park.

Craiova este un centru universitar intrat recent în atenția investitorilor, atrași mai ales de studenții cu pregătire tehnică. Piața de birouri de calitate superioară acum se formează, fiind în curs de livrare primele spații de birouri de clasă A din acest oraș, realizate dând curs cererii.

Un exemplu este închirierea unui spațiu de 4.000 mp, de către compania Hella, un important furnizor de  sisteme și componente electronice, în industria auto,  prin intermediul ESOP. Tranzacția a fost de tip build to suit, clădirea rezultată fiind Electroputere Parc Offices, cu o suprafață totală de 16.000 mp. Locația a fost punctul determinant al tranzacției, Electroputere Parc Offices fiind la 500 metri de Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova și lângă singurul mall din Craiova, Electroputere Parc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.