Real Estate

Piața spațiilor de birouri din România a crescut cu 24% în primele trei trimestre din 2019

În primele nouă luni din 2019, volumul închirierilor spațiilor de birouri se ridică la 339.100 mp, cu 65.430 mp mai mult decât anul trecut în aceeași perioadă, potrivit unei monitorizări ESOP asupra datelor centralizate de principalii brokeri din piață. Cele mai mari tranzacții s-au înregistrat în București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Primele trei trimestre din 2019 au fost mai bune pe toate segmentele de piață, atât în ceea ce privește închirierea de spații noi, cât și al prelungirii contractelor de închiriere vechi și al renegocierilor.

„Piața de birourilor se menține pe un trend ascendent, este o perioadă de dezvoltare și extindere atât pentru companiile multinaționale, cât și pentru cele locale”, spune Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting.

El precizează că firmele au fost atrase în special de pre-închirierea de spații in proiectele noi, segmentul pre-închirierilor înregistrând o creștere cu 40% in primele trimestre ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut: la 96.000 în 2019 față de 68.000 mp anul anterior.

În total, în trimestrul trei din 2019 s-au tranzacționat birouri cu o suprafață totală de 90.810 mp, suprafața medie de închiriere fiind 1.196 mp.

Cele mai mari suprafețe de birouri au fost închiriate în proiectele Iride Park, AFI Park, Dacia Office,  Orhideea Towers și Timpuri Noi Square.

Suprafața de birouri ce ar putea  fi livrată în 2019 în București va depăși 350.000 mp iar in 2020 există în pipeline o suprafață asemănătoare – Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting

În Cluj Napoca, cele mai mari tranzacții de închiriere au vizat spații de birouri în proiectele Record Park și CBC, iar în Timișoara proiectul Iulius Tower.

„Aactivitatea de tranzacționare își va păstra dinamismul și în perioada următoare, ritmul de pre-închirieri fiind unul susținut, existând opțiuni variate pentru firmele care doresc un plus de confort și facilități angajaților”, estimează Alexandru Petrescu de la ESOP Consulting.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *