Forte Partners anunță închirierea a 12.500 de metri pătrați de spații de birouri către compania britanică de software Endava.
Centrul din București a crescut foarte repede în ultimii ani, ajungând să fie unul dintre cele mai mari centre de livrare Endava la nivel global, spune Roxana Cîrcu, Delivery Unit Manager Endava București. ”Cu peste 800 de angajați echipa de aici avea nevoie de un spațiu comun în care să-și desfășoare activitatea”, explică ea. De aceea compania a decis consolidarea operațiunilor într-o singură clădire aflată într-o zonă ușor accesibilă, cu spații verzi, zone de relaxare și alte facilități în apropiere.
Endava are în prezent în România circa 3.000 de angajați, care lucrează în 7 centre de dezvoltare. Endava a raportat venituri de 326,65 milioane de euro în anul financiar care s-a încheiat pe 30 iunie 2019, în creștere cu 32,3% comparativ cu anul anterior, când a înregistrat o cifră de afaceri 246,88 milioane de euro. Compania a raportat, de asemenea, și un profit (înainte de plata taxelor) de 34,15 milioane de euro, față de 28 milioane de euro anul anterior.
Proiectul de birouri U-Center, cu o valoare de piață de 200 de milioane de euro, va avea un regim de înălțime 2S+P+8 etaje pentru faza I a proiectului, o suprafață totală închiriabilă de 63.000 de metri pătrați și va fi dezvoltat în două faze. Prima dintre ele va fi finalizată în 2021, iar cea de-a doua – în 2022.
„Pentru Forte Partners, contractul semnat cu Endava reprezintă o confirmare a strategiei noastre de a crea, în zona Tineretului, un nou hub office reprezentativ pentru București”, declară Geo Mărgescu, cofondator și CEO al Forte Partners.
Dezvoltatorul a desemnat Bog`Art, o companie cu experiență semnificativă în construcția de proiecte de birouri, ca antreprenor general pentru U-Center. Astfel, spune Geo Mărgescu, el s-a asigurat că arhitectura și funcționalitatea proiectului vor fi pe primul loc, la fel ca în cazul tuturor proiectelor sale.
Proiectul office U-Center, cu o pondere de 30% a spațiilor verzi în suprafața totală a ariilor comune, va facilita legătura dintre Parcul Carol și Parcul Tineretului, prin spațiul comun dintre cele două faze de dezvoltare, gândit ca parte a viitoarei Centuri Verzi a Bucureștiului.
Cei peste 800 de angajați Endava din București aveau nevoie de un spațiu comun în care să își desfășoare activitatea – Roxana Cîrcu, Delivery Unit Manager Endava București
Situat pe Calea Șerban Vodă, la mică distanță de stația de metrou Tineretului și cu acces facil la mijloace de transport în comun de suprafață (tramvai, autobuz), proiectul office U-Center va avea și o componentă de retail la parter și este dezvoltat conform strategiei Forte Partners de a construi proiecte office acolo unde există deja rezidențial și de a dezvolta proiecte rezidențiale acolo unde sunt deja hub-uri office consacrate. Această strategie este bazată pe ideea de a avea la un loc toate facilitățile și caracteristicile unui trai urban modern și confortabil, în clădiri sustenabile și eficiente energetic, cu acces ușor la mijloacele de transport în comun, magazine și alte facilități sociale.
Forte Partners, fondat în 2014, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Compania a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 200 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial, și are în curs de dezvoltare proiecte de încă 200 de milioane de euro.Forte Partners a dezvoltat clădirile de birouri Ștefan cel Mare Building și The Bridge 1, The Bridge 2 precum și proiectul rezidențial Londra 27 și are în derulare proiectul rezidențial Aviației Park, clădirea The Bridge 3, inițiativa Sector 0 – proiecte office premium destinate profesiilor creative în centrul Bucureștiului – și U-Center.