Real Estate

Doar 30% din tranzacții sunt realizate prin agenți imobiliari

Potrivit RE/MAX România, doar 30% dintre tranzacțiile din piața locală sunt realizate cu implicarea unui agent imobiliar, comparativ cu SUA – modelul de top pe segmentul intermedierilor imobiliare – unde peste 90% dintre acestea sunt realizate printr-o agenție imobiliară.

Conform estimărilor, doar 15% dintre proprietățile la vânzare pe piața imobiliară din România sunt realizate prin sistemul reprezentării exclusive de către un agent imobiliar, iar din totalul acestor proprietăți listate exclusiv, doar 80% au comision zero pentru cumpărător.

”Procesul de tranzacționare se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu un proces în instanță, în care fiecare parte este reprezentată de propriul avocat, întrucât părțile au interese diferite”, explică Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

La fel, și în cazul unei tranzacții, fiecare parte ar trebui reprezentată de un agent imobiliar care să îi susțină interesele, iar ceea ce se întâmplă în prezent în piață este o intermediere în care ambele părți au de suferit, adaugă acesta.

La nivel european, RE/MAX Portugalia și RE/MAX Cehia sunt două exemple de filiale locale RE/MAX care tranzacționează 100% din proprietăți în reprezentare exclusivă, iar în cazul RE/MAX România, 75% dintre tranzacții sunt realizate în acest sistem.

Una dintre măsurile esențiale ce trebuie implementate este sistemul reprezentării exclusive, pentru ca agentul imobiliar să susțină doar interesele părții pe care o reprezintă – Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România

RE/MAX România cunoaște, însă, o creștere anuală de circa 80% a numărului de proprietăți listate prin reprezentare exclusivă, ceea ce demonstrează interesul tot mai mare al proprietarilor de a tranzacționa în acest sistem.

În acest context, compania atrage atenția asupra necesității unor reglementări în industria de consultanță imobiliară locală, lipsa acestora reprezentând cel mai mare impediment în dezvoltarea acestui segment.

Acesta este modul cel mai sănătos de tranzacționare, fiind o practică ce funcționează cu succes în toate țările dezvoltate la nivel mondial, prin care crește gradul de transparență și de încredere în agenții și agențiile imobiliare.

Piața agențiilor imobiliare se confruntă cu probleme majore

Mod de tranzacționare a proprietăților fără reglementăriLipsa informațiilor legate de prețurile reale achitate de cumpărători
Lipsa colaborării între agenți, la tranzacționare Lipsa de pregătire specifică a agenților imobiliari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *