Real Estate

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a investit în obligațiunile verzi emise de Globalworth

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a investit 35 de milioane de euro în emisiunea de obligațiuni în valoare de 400 de milioane de euro, lansată de Globalworth, lider pe segmentul office al pieței imobiliare românești.

Veniturile obținute din subscripția băncii vor fi folosite pentru dezvoltarea și construcția de spații de birouri în București, în conformitate cu standardele de sustenabilitate privind mediul.

„Investind în această emisiune, BSTDB acordă un vot de încredere pieței de capital din România și sprijină infrastructura de calitate a țării”, a declarat Dmitry Pankin, Președintele BSTDB.

Oferta Globalworth, companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra şi citată în segmentul AIM, a fost suprasubscrisă de mai mult de două ori, ”ceea ce reprezintă o confirmare în plus a performanței noastre și, de asemenea, un succes din perspectiva managementului pasivelor”.

Succesul emisiunii de obligațiuni ne permite să ne îmbunătățim în continuare profilul de scadență al datoriei, prin extinderea acestuia în viitor – Dimitris Raptis, Co-CEO și Chief Investment Officer Globalworth 

Compania a devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri din Europa Centrală și de Est, datorită poziției de lider deținute atât în România, cât și în Polonia. Globalworth achiziționează, dezvoltă și gestionează în mod direct clădiri de birouri și din sectorul de logistică/industrie ușoară, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de o echipă alcătuită din 200 de profesioniști, în România Polonia, Cipru și Guernsey, portofoliul companiei are o valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro, conform bilanțului din 31 decembrie 2019. Aproximativ 93.4% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, majoritatea din segmentul office, închiriate către aproximativ 700 de companii naționale și multinaționale. În Romania, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti, în timp ce în Polonia deține birouri în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk şi Katowice. Pentru mai multe informații, accesați: www.globalworth.com.

Despre BSTDB

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituție financiară internațională înființată de 11 state din zona Mării Negre: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Sediul central este în Salonic, Grecia. Banca sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri și garanții pentru proiecte și prin finanțări comerciale în sectoarele publice și private din țările membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde de euro. BSTDB beneficiază de un rating pe termen lung “A-” acordat de Standard and Poor’s (S&P) şi “A2” acordat de Moody’s.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.