Peste 3,88 milioane de români folosesc Spațiul Privat Virtual. Ce servicii digitale a lansat ANAF
Spațiul Privat Virtual (SPV) a ajuns la 3.888.211 de utilizatori, iar ANAF anunță extinderea instrumentelor digitale folosite atât de contribuabili, cât și de inspectorii fiscali.

Tot mai mulți contribuabili folosesc serviciile online ale ANAF, iar instituția continuă să dezvolte aplicații prin care încearcă să simplifice relația cu persoanele fizice și firmele. În prezent, aproape 3,9 milioane de utilizatori au acces la Spațiul Privat Virtual, în timp ce alte instrumente digitale sunt destinate verificării informațiilor fiscale, gestionării solicitărilor și analizei datelor folosite de administrația fiscală.

În perioada 21-23 octombrie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală a organizat o sesiune de instruire pentru echipele de management din întreaga țară. Potrivit instituției, întâlnirile au vizat stadiul digitalizării administrației fiscale și aplicațiile dezvoltate în perioada 2021-2026, o parte dintre acestea fiind finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În cadrul sesiunii au fost prezentate și rezultatele unor măsuri de modernizare a activității fiscale. ANAF anunță că ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin PNRR. Instituția a prezentat, totodată, aplicații care permit centralizarea datelor, analiza riscurilor fiscale și urmărirea în timp real a încasărilor bugetare.
Printre serviciile destinate publicului se numără asistentul virtual ANA, platforma eLicitațiiANAF și aplicația iBon, prin care pot fi verificate bonurile fiscale. Au fost prezentate și două instrumente gratuite pentru contribuabilii care depun declarații SAF-T, menite să îi ajute să identifice erorile și să verifice datele folosite la întocmirea decontului de TVA.
Ce este nou în serviciile digitale ale ANAF
Unul dintre instrumentele prezentate este sistemul SFERA, pus în funcțiune în iunie 2026. Acesta centralizează aplicațiile aferente celor 252 de baze de date ale autorităților fiscale, în cadrul eforturilor de modernizare a infrastructurii informatice.
Instituția a prezentat și platforma APIC/Big Data, care integrează datele ANAF pentru analiza de risc. Primul modul al acesteia funcționează deja pe platforma de intranet a instituției. Instrumentele de acest tip sunt destinate îmbunătățirii analizelor realizate de administrația fiscală și identificării mai eficiente a situațiilor care necesită verificări suplimentare.
În cadrul aceleiași sesiuni au fost prezentate un sistem de gestionare a activității juridice, finanțat prin PNRR, și aplicații care interconectează informații din sisteme diferite. Scopul este ca datele disponibile să poată fi folosite mai eficient în analiza de risc și în activitatea curentă a instituției.
ANA, asistentul virtual disponibil contribuabililor
ANAF a prezentat și asistentul virtual ANA, lansat la 26 ianuarie 2026. Potrivit instituției, acesta este disponibil prin portalul ANAF, Spațiul Privat Virtual, call center și aplicația mobilă.
Un alt serviciu este reprezentat de intâlnirile video cu administrația fiscală, pentru care au fost instruiți 3.073 de funcționari. Acest sistem permite interacțiunea la distanță cu reprezentanții instituției, fără ca toate solicitările să necesite o deplasare la sediul administrației fiscale.
Dezvoltarea acestor servicii face parte din eforturile de simplificare a procedurilor și de reducere a timpului necesar soluționării cererilor contribuabililor. În cadrul instruirii, reprezentanții instituției au urmărit și dezvoltarea competențelor digitale ale echipelor de conducere din teritoriu.
Cum pot fi verificate bonurile fiscale și accesate licitațiile online
Printre aplicațiile prezentate se numără eLicitațiiANAF, lansată la 30 martie 2026, precum si iBon, prin intermediul căreia cetățenii pot verifica bonurile fiscale.
Potrivit ANAF, platforma de licitatii electronice face parte din procesul de digitalizare a activităților de valorificare a bunurilor, în timp ce aplicația iBon oferă un instrument destinat consumatorilor care vor să verifice informațiile de pe bonurile fiscale.
Aceste servicii completează instrumentele prin care instituția încearcă să mute mai multe operațiuni în mediul online. Pentru contribuabili, accesul digital poate însemna mai puține deplasări și posibilitatea de a consulta informații fără a depinde exclusiv de interacțiunea directă cu funcționarii.
Două aplicații gratuite pentru firmele care depun declarații SAF-T
ANAF a prezentat și două instrumente gratuite destinate contribuabililor care depun declarația informativă D406, cunoscută drept SAF-T. Primul este reprezentat de testele de consistență SAF-T, care permit identificarea și corectarea erorilor înainte de transmiterea declarației.
Cea de-a doua aplicație este decontul de TVA precompletat din SAF-T. Acesta arată cum sunt interpretate datele contabile pentru întocmirea decontului de TVA, oferind contribuabililor posibilitatea de a verifica informațiile înainte de depunere.
Potrivit ANAF, ambele instrumente au fost dezvoltate în urma unui proiect-pilot la care au participat 34 de contribuabili voluntari. Aplicațiile sunt disponibile public din august 2026 și se află în testare până în noiembrie 2026.
Instituția încurajează firmele să le utilizeze și să transmită observații, astfel încât eventualele probleme să poată fi identificate și remediate înainte de utilizarea pe scară mai largă.
ANAF dezvoltă și un sistem pentru montiorizarea încasărilor bugetare
În cadrul sesiunii din octombrie a fost prezentată și o aplicatie informatică dezvoltată exclusiv cu resurse interne. Aceasta furnizează în timp real informatii și analize privind încasările veniturilor bugetare.
Sistemul permite monitorizarea evoluției colectării și accesul rapid la date complexe, cu obiectivul declarat de a contribui la creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale.
Potrivit instituției, întreaga sesiune de instruire a urmărit dezvoltarea competențelor digitale ale echipamentelor de management și folosirea mai eficientă a aplicațiilor informatice. ANAF mizează pe aceste instrumente atat pentru îmbunătățirea activității interne, cat și pentru simplificarea interacțiunii cu contribuabilii.