OMV Petrom va acorda dividende în valoare de 1,76 miliarde lei din profitul realizat anul trecut, după ce Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) a…
Consiliul fiscal veniturile consideră că veniturile prevăzute în recenta rectificare bugetară sunt probabil supraestimate cu cel puțin 0,3% din PIB, iar cheltuielile, subdimensionate cu 0,3…
BRD Groupe Societe Generale participă la Programul Guvernului României pentru mediul antreprenorial, IMM Invest România. Valoarea finanțărilor pe care banca estimează să le acorde în…
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) organizația patronala a sectorului bancar românesc, a decis numirea lui Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank, ca Președinte al Consiliului…
Confederația Transportatorilor reclamă o serie de nereguli la ASF, mai ales în legătură cu protejarea unei structuri similare schemei Ponzi, precum și faptul că instituția…
Toate cheltuielile bugetare, inclusiv plata pensiilor, salariilor şi finanţarea investiţiilor vor depinde de execuţia bugetară, a declarat Florin Cîţu, ministrul de Finanţe, potrivit Mediafax. Creşterea…
Peste 60% dintre respondenții unui sondaj realizat de BestJobs ar prefera să evite spitalele în cazul unor probleme medicale ușoare sau medii și ar încerca…
Serviciul de food delivery foodpanda a încheiat un parteneriat cu hipermarketul cora România pentru a mări capacitatea de livrare rapidă la domiciliul clienților fără a mai fi…