Inovație

Unicornul românesc UiPath lansează prima aplicație din lume destinată încheierii acordurilor de arbitraj

UiPath, compania lider de Robotic Process Automation (RPA) și enterprise software, și Bucharest International Arbitration Court (BIAC) au anunțat astăzi lansarea primului proces de mediere instituțional complet automatizat din lume pentru încheierea convențiilor arbitrale.

Inovația va permite adoptarea arbitrajului la scară larga într-un mod transparent, previzibil și standardizat. Robotul software sArb – Simplified Arbitration Reference Facility ™ a fost dezvoltat de către UiPath pentru Bucharest International Arbitration Court (BIAC), iar design-ul a fost realizat împreună cu firma de drept comercial și soluționare a litigiilor Consortium Legal.

sArb pune la dispoziția companiilor o facilitate pentru încheierea contractului bazat pe reguli clare, previzibil și complet transparent. După ce inițiatorul depune o ofertă condiționată unilaterală pentru încheierea unei convenții arbitrale, prin intermediul unui proces integral automatizat, robotul software extrage datele relevante ale părților implicate și generează Convenția Arbitrală. Apoi, procesul colectează acordul părților prin DocuSign, printr-o procedură complet electronică și in condiții de securitate.

În același timp, robotul software oferă informații cheie despre BIAC și procesul sArb către cealaltă parte contractuala, trimițându-i comunicări automate. În cazul în aceasta este de acord cu propunerea și semnează în termenul propus, robotul informează toate părțile prin e-mail că s-a ajuns la un acord, iar procesul este marcat ca fiind complet. Dacă nu se obține niciun răspuns în termenul specificat, nu va fi generat niciun acord, iar procesul este anulat de la sine.

Introducerea procesului complet automatizat de mediere instituționalizată va ajuta întreprinderile de pretutindeni să beneficieze de eliminarea fricțiunilor inutile care pot rezulta din negocierea directă al unui act adițional la contracte în curs de desfășurare.

Acționând ca terț mediator, BIAC promovează încrederea și facilitează adoptarea arbitrajului. Procesul de mediere digitală oferă companiilor afectate de restricțiile de mobilitate cauzate de criza de sănătate declanșată de COVID-19 un instrument la distanță robust și ușor de utilizat, care economisește timp și bani.

Beneficiile sunt proiectate să fie de lungă durată, ajutând la eficientizarea procesului și simplificând radical procesul de ajungere la un acord, ceea ce le permite managerilor și juriștilor să încheie convenții arbitrale fără a angaja costuri excesive cu suportul extern specializat.

În contractele aflate în derulare, adoptarea arbitrajului poate ajuta la deblocarea instanțelor de drept comun, care, foarte probabil vor fi copleșite de numărul de litigii amânate în urma opririi activității cauzate de actuala criză globală.

Roboții software precum sArb permit centrelor arbitrale să ofere servicii de mediere la scară și cu costuri mai mici comparativ cu procesele tradiționale de negociere.

Ne-am îndeplinit obiectivul de a permite companiilor să acceseze cu ușurință beneficiile arbitrajului, astfel încât să le servească cel mai bine interesele – Adrian Iordache, membru al Consiliului Administrativ al BIAC și Project Leader

BIAC este un centru independent de arbitraj din România înființat sub auspiciile Camerei de Comerț Româno-Americane din România (AmCham România), care îi ajută pe oamenii de afaceri precum și companiile locale și multinaționale care fac afaceri în România, în soluționarea prin arbitraj a tuturor tipurilor de litigii contractuale între părți care au o prezență în România, inclusiv părțile care au încheiat contracte într-o altă limbă decât româna.

Regulile de arbitraj ale BIAC se bazează pe o combinație de „bune practici” care decurg din diferite reguli internaționale de arbitraj, cum ar fi UNCITRAL, LCIA, ICC și AAA / ICDR, iar prin referință în acest sens, a adoptat Guidelines on Conflicts of Interest in International Commercial Arbitration precum și Rules on the Taking of Evidence in International Commercial Arbitration ale International Bar Association.

“Ne-am bucurat să găsim în BIAC un partener motivate de inovație, care a adoptat mentalitatea ‘automation first’ și ne-am alăturat proiectului pentru a facilita accesul la arbitraj pentru companiile de pretutindeni”, a explicat, la rândul său, Vasile Tiple, Deputy General Counsel la UiPath.

UiPath este liderul erei ‘Automation First’ și promovează conceptul ‘un robot pentru fiecare persoană,’ facilitând învățarea de către roboți de noi abilități prin intermediul inteligenței artificiale și a algoritmilor de machine learning. UiPath oferă acces gratuit la training de automatizare, și astfel aduce abilitățile digitale mai aproape de milioane de oameni din toată lumea, îmbunătățind productivitatea și eficiența acestora, relația angajatorilor cu angajații și calitatea serviciilor oferite clienților.  

Platforma de hyperautomatizare a companiei combină soluția numărul 1 de RPA cu o suită completă de funcții, inclusiv extragerea proceselor și analiza de date, care permit fiecărei organizații să-și extindă operațiunile de afaceri digitale cu o viteză fără precedent. 

Inovația va sprijini companiile în timpul și după criza COVID-19 pentru a încheia la distanță de convenții arbitrale. Automatizarea procesului permite instituțiilor arbitrale să promoveze adoptarea largă a arbitrajului prin medierea încheierii de convenții arbitrale cu costuri reduse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.