Indicatori macro

Veniturile gospodăriilor au depășit 1000 euro în trimestrul III 2019

Veniturile gospodăriilor populației au ajuns, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), la 4.872 lei, media lunară a trimestrului III din 2019. Comparativ cu aceeași perioadă din 2018, an/an, creșterea este de aproape 10%.

Față de trimestrul III 2018, în trimestrul III 2019, creșterea a fost doar cu 2.3%, adică sub rata inflației comunicată pe primele nouă luni ale anului trecut (3,8%). Dar, creșterea cu zece procente față de anul 2018, comparație an la an, depășește de două ori și jumătate inflația.

Doi factori au influențat decisiv evoluția pozitivă a veniturilor: contextul favorabil din piața forței de muncă și politicile de creștere a veniturilor unor categorii de salariați din sistemul bugetar.

Cât privește partea cealaltă a balanței, cheltuielile gospodăriilor populației au crescut cu un ritm trimestrial de 3.8% și cu 8% an/an la 4.202 lei lunar în penultimul trimestru din 2019. Explicația acestei creșteri sub nivelul celei pe venituri, este nivelul ridicat al inflației – aproape 4% an/an.

Astfel, rata de economisire la nivelul gospodăriilor populației s-a diminuat de la 15% în trimestrul III2018 la 13.8% în trimestrul III 2019.

Analiștii se așteaptă la menținerea ratei de economisire a populației la un nivel ridicat în trimestrele următoare, pe fondul perspectivelor de consolidare fiscal-bugetară pe termen scurt și de dezvoltare a pieței de capital pe termen mediu.

În perioada ianuarie-septembrie 2019 veniturile gospodăriilor populației au consemnat un avans de 13.6% an/an, ritm superior dinamicii cheltuielilor, de 12.3% an/an.

Rezultă că rata de economisire s-a majorat cu un punct procentual an/an la15% în primele nouă luni din 2019, nivel superior mediei din zona euro, circa 13%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *