Indicatori macro

Media Fact Book 2019: Piața media din România se apropie de o jumătate de miliard euro

Publicitate TV versus publicitate online

Piața media din România va depăși pragul de 500 milioane euro în 2020, pentru prima dată după 12 ani, dacă va avea un ritm de creștere cel puțin egal cu cel înregistrat anul trecut.

Pentru anul în curs, estimările Media Fact Book – Raportul anual privind piața media din România, realizat de către agenția Innitiative Media – estimează o creștere sub nivelul anului trecut, de numai 5,5%. Cu toate acestea, valoarea totală a pieței ar putea ajunge spre 514 milioane euro, la sfârșitul anului în curs, pentru prima dată în ultimii 12 ani.

La 31 decembrie 2019, volumul total al pieței de publicitate din România s-a cifrat la 487 milioane euro, după o creștere de 7% față de 2018. Pe componentele ei principale – tv, online și outdoor – ritmurile de creștere au fost complet diferite față de cifra per total piață.

Publicitatea TV păstrează, în continuare, cea mai mare parte a pieței de media. Creșterea de anul trecut a fost însă de doar 5%, sub procentul de creștere per total a pieței, până la valoarea de 315 milioane euro.

Piața de publicitate outdoor (OOH), pe panouri stradale, a urcat tot cu 5% față de 2018, până la un total de 32,2 milioane euro.

Evoluția cea mai importantă a avut-o însă, și în 2019, la fel ca în anii anteriori, piața de publicitate digitală, care a crescut anul trecut cu 17% față de 2018. Este o un ritm de trei ori mai mare față de ritmul pieței totale, astfel că volumul acesteia s-a cifrat la 99,1 milioane euro. Deși cifra înseamnă doar o treime din cifra pe care o înregistrează publicitatea tv, faptul că în ultimul deceniu piața online a ajuns la acest nivel, demonstrează ceea ce era de demonstrat: online-ul este viitorul publicității.

Piața de publicitate radio a urcat cu 10% anul trecut și a ajuns la valoarea de 28,3 milioane euro. Zona de print a continuat să își diminueaze importanța pentru publicitate, coborând până la 12,4 milioane euro de la 13 milioane euro în 2018.

Valoarea pieței de media

2017412 mil. euro
2018454 mil. euro
2019487 mil. euro

Orientarea către zona de online este vizibilă la nivel global, unde sectorul domină industria de media. Piața online la nivel global are o pondere de 51,5% din total și o valoare de 306 miliarde dolari.

Publicitatea online este dominată de giganți precum Google, de la care doar o mică parte se întoarce către creatorii de conținut clasici, adică presa tradițională. Piața Google, cea de căutare, este cea mai importantă din digital, cu o valoare de 144 miliarde dolari și o pondere de 47% în bugetele totale din online.

Partea de social media, dominată de Facebook, a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere din online, de 25%, majorare mai mare decât cea generată de video digital, 23%, sau search (căutare), 14%.

În 2020 vor avea loc și evenimente importante, precum Olimpiada de Vară, Campionatul European de Fotbal sau alegerile prezidențiale din SUA. Publicitatea generată de acestea va compensa scăderea bugetelor de publicitate generată de încetinirea creșterii economice la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.