Proiectul de buget pentru anul viitor prevede, pentru prima oară în ultimii cinci ani o infimă scădere a cheltuielilor, ca pondere în PIB, la 35,4%, față de 35,9% în 2019. În sumă absolută însă, acestea vor fi de aproape 400 miliarde lei, mai mari cu 7% față de bugetul pe anul în curs. Majorarea cheltuielilor este la mai puțin de jumătate față de cea din 2019 sau 2018, când s-a situat la 15 – 16%.
O treime din cheltuielile vor merge către asistența socială, în principal pensii, unde a rămas în vigoare majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020. Asistența socială va necesita 131,1 miliarde lei, sumă cu 14,5% mai mare decât cea din acest an.
Cheltuielile de personal vor urca cu 7,2%, mult sunt creșterea de 19% din acest an, adică 110 miliarde lei în sumă absolută. Ponderea în PIB va fi de 9,7%, cu o zecime de punct procentual mai mică decât în acest an.
De notat două posturi de cheltuieli importante, care în bugetele PSD din ultimii cinci ani au fost fixate exact invers: cheltuieli salariale extrem de mari, și în cifre absolute și ca pondere în PIB, și cheltuielile cu investițiile publice, în scădere de la an la an.
Pe 2020, bugetul prevede ca investițiile publice vor avea o valoare de 49 miliarde lei, cu 12,6% mai mari decât în 2019, iar cheltuielile cu bunuri și servicii sunt de 51 miliarde lei, mai mari cu 3,6% față de acest an.
Veniturile fixate a se realiza în 2020 însumează 359 miliarde lei, cu aproape 10 % mai mari față de 2019, nivel care nu va asigura o depășire a cifrei de 4% creștere economică în 2020. Sunt prevăzute cu o creștere mai mică comparativ cu acest an: 9,8% față de 10,6%. Ponderea în PIB va fi de 31,8% pentru venituri, cu 0,4 puncte procentuale mai mici decât anul acesta, iar cea a cheltuielilor de 35,4%, cu jumătate de punct procentual mai mică.
Veniturile bugetare vor fi mai mari cu 32 miliarde lei, la fel ca în 2019, iar ponderea în PIB este cu doar 0,4 puncte procentuale mai mare față de anul în curs
Rezultă un deficit bugetar de 40,6 miliarde lei, cu 5,5 miliarde lei mai mic față de acest an, la 3,6% din PIB. Valoric, deficitul bugetar va fi de 3,6%.
Deși prevede investiții publice mai mari, comparativ cu bugetul pe 2019, și o creștere de cheltuieli cu salariile la jumătate față de anul în curs, coroborat cu o creștere economică estimată la doar 4%, adică la același nivel cu anul în curs, proiecția de buget pe anul viitor este una cât se poate de conservatoare. majorarea veniturilor fiind susținută de doar de creșterea (prudent estimată) a Produsului Intern Brut. Este evident că nu a fost luată în calcul o potențială creștere a colectării veniturilor bugetare, adevărata problemă a economiei naționale, a autorităților, în primul rând.