Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că salariile din administrația publică din România au crescut și în noiembrie 2019 față de aceeași lună din 2018. Cifra de 1% este însă mult sub creșterile înregistrate în sectoarele economice cu activitate preponderent privată, unde salariile au crescut, în perioada analizată, cu procente între 3 și 13%.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în media – activitate de producție video, tv, editare muzicală, tipărire și producție cinematografică, domenii în care câștigurile au crescut cu până la 13% față de noiembrie 2018.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă doar în administraţia publică (1%) și în sănătate şi asistenţă socială (0,5%). Câştigului salarial mediu net a scăzut uşor în învăţământ comparativ cu luna precedentă, cu 0,2%.
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net, noiembrie 2019 față de noiembrie 2018:
– între 11,0% şi 13,0% – în activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;
– între 6,5% şi 9,0% – în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor din tutun;
– între 3,0% şi 5,0% – în fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii anexe extracţiei
În luna noiembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
Aceste creşteri ale salariului mediu net s-ar putea explica prin realizări de producţie ori încasări mai mari sau de disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Scăderile pe salariul mediu net faţă de luna precedentă ar putea fi determinate de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bonuri de valoare), acordate în luna octombrie 2019. Scăderile câştigului salarial mediu net ar mai putea fi explicate prin nerealizările de producţie ori încasările mai mici sau din angajările în unele activităţi economice de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.
Cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net, noiembrie 2019 față de noiembrie 2018:
– între 3,5% şi 6,5% – în industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă;
– între 1,0% şi 2,5% – în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.
În luna noiembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei, cu 106 lei (+2,1%) mai mare decât în luna octombrie 2019, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.179 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei (+2,0%), potrivit datelor INS.
Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS).