Fiscalitate

Noile măsuri de sprijin pentru companiile afectate de criza Covid-19 adoptate de Guvern

Prelungirea scutirii de obligația plății impozitului specific pentru anumite domenii economice, extinderea acordării de bonificații pentru plata impozitului pe profit și a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și prelungirea suspendării calculului de dobânzi și penalități de întârziere sunt prevăzute în noul act normativ.

Prorogarea unor termene

Reluarea activității de către mediul de afaceri presupune existența unor disponibilități bănești și, în condițiile în care mediul economic se relansează etapizat, este necesar să fie menținute lichiditățile financiare.

Guvernul a aprobat propunerile MFP pentru prelungirea aplicării următoarelor măsuri fiscale până la data de 25 octombrie 2020, inclusiv:

  • nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020;
  • nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare;
  • măsurile referitoare la suspendarea executării silite, reducerea semnificativă a perioadei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea condițiilor de menținere a eșalonărilor la plată.

Măsuri privind impozitul specific

Pe perioada stării de urgență, contribuabilii plătitori de impozit specific, reglementat de Legea nr.170 /2016, au beneficiat de scutire de la plata impozitului. Având în vedere restricțiile legate de desfășurarea activității aplicabile în continuare anumitor domenii, s-a impus prelungirea aplicării măsurilor de reducere a sarcinii fiscale pentru acest sector de activitate, prin acordarea unei scutiri de impozit aferent unei perioade din anul 2020.

Întrucât impozitul specific este un impozit anual, iar declararea și plata acestuia se efectuează semestrial, în tranșe egale, a fost adoptată scutirea de la plata impozitului specific, în anul fiscal 2020, pentru o perioadă de 90 zile.

Concomitent s-a prevăzut și mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Această scutire de impozit va fi aplicabilă de către toți contribuabilii care se află sub incidența Legii nr.170 /2016 privind impozitul specific unor activități, întrucât nu sunt reglementate condiții specifice de acordare.

Impozitul astfel recalculat va fi împărțit în două plăți semestriale egale, prima plată urmând a fi efectuată până la 25 iulie 2020.

Pentru contribuabilii care în anul 2020 aplică prevederile art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, deoarece impozitul specific se determină la nivelul unui an calendaristic, mecanismul de calcul al acestuia impune cumularea numărului de zile în care nu s-a desfășurat activitate în perioada stării de urgență cu cele 90 de zile stabilite în ședința de govern de marți, totalul acestora urmând să se scadă din cele 365 zile ale anului fiscal.

Măsuri în domeniul TVA

În prezent, livrările și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, nu beneficiază de scutire de TVA. Importurile de astfel de bunuri beneficiază de scutire de TVA până la data de 31 iulie 2020, doar în măsura în care se încadrează în prevederile Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei din 3 aprilie 2020 privind scutirea de taxe la import și exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020.

Având în vedere participarea României la dezvoltarea unei rezerve Europene de capacități medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție, destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate și faptul că taxa pe valoarea adăugată nu reprezintă un cost eligibil în cadrul acordului de grant încheiat în acest sens cu Comisia Europeană, s-a impus introducerea cu celeritate a unei scutiri temporare de TVA pentru livrările, importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene.

Măsura este limitată în timp – până la 1 octombrie 2020, respectiv pe durata participării României la acest proiect.

Măsuri privind bonificații la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020, pentru plata impozitului pe profit și a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020, s-a instituit un sistem de bonificații.

În procesul de dezbatere parlamentară privind legea de aprobare, respectiv Legea nr.54/2020, a fost admis un amendament prin care se reglementează ca bonificațiile pentru plata impozitului pe profit și a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor să se acorde și pentru trimestrele II și III, la termenele de plată 25 iulie 2020 și 25 octombrie 2020.

Deși prevederea adoptată stabilește faptul că atât contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cât și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor beneficiază de bonificatie, pentru calculul acesteia lipșește referința la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, creându-se premisele unei interpretări în aplicarea bonificației, întrucât aceasta se scade pentru microîntreprinderi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, și nu din impozitul pe profit datorat, așa cum este reglementat în prezent.

De asemenea, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care au optat pentru anul fiscal modificat sau cei care plătesc concomitent impozit specific și impozit pe profit nu sunt reglementări specifice.

Astfel, actul normativ prevede extinderea regulilor și pentru aceste categorii de contribuabili în sensul aplicării bonificațiilor pentru achitarea impozitului pe profit datorat/plății anticipate, pentru trimestrele II și III, respectiv pentru perioada 26 iunie – 25 septembrie inclusiv, și perioada 26 septembrie – 25 decembrie inclusiv, din anul 2020, după caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *