Fiscalitate

De ce prin negociere directă se vând mai bine activele companiilor în insolvență

Activele ne-esențiale se vând mai bine prin negociere directe și sunt valorificate la maximum prin negociere directă, una dintre metodele recomandate companiilor aflate în insolvență.

Finanțarea deficitară a investițiilor, politica agresivă a dividendelor și investițiile ratate sunt motivele care duc, anual, mii de companii în insolvență. În anul 2017, numărul firmelor care au intrat în procedura de insolvență a fost de 8.256, cu 3% mai mult decât în 2016. Cele mai comune cauze ale incapacității de plată sunt .

Pentru a evita însă falimentul, adică închiderea companiei și valorificarea tuturor activelor pentru plata datoriilor, firmele trebuie să pună la punct, împreună cu administratorul judiciar, un plan de redresare, care implică și valorificarea activelor ce nu sunt esențiale pentru activitatea de bază a firmei.

„Procedura insolvenței este o executare colectivă, publică, dat fiind că toate anunțurile privind bunurile scoase la vânzare apar în Buletinul Procedurilor de Insolvență”, susțin reprezentanții departamentului de Restructurare și insolvență ai societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

De obicei, valorificarea prin negociere directă, nu prin licitație, aduce mai mulți bani companiei, pentru că astfel, acestea valorifică un bun prin negociere directă. Condiția este să fi fost identificat un potențial cumpărător. La vânzarea prin negociere directă, cumpărătorul interesat de bunul respectiv oferă un preţ, iar ulterior anunţul de vânzare este publicat pentru a căuta şi alţi cumpărători ce pot oferi mai mult. Aşadar, suma nu poate decât să crească.

La vânzarea prin licitaţie, procedura decurge exact invers. În cazul în care după anunţul iniţial nu se prezintă niciun cumpător, începând cu a doua licitaţie preţul scade.

Procesul de vânzare directă presupune existența unui investitor interesat de un anumit bun al companiei. După încheierea unui acord cu acesta, compania trebuie să publice anunțul de vânzare la prețul stabilit și se așteaptă 30 de zile. Este foarte posibil și de dorit chiar ca, în acest timp, să apară un alt cumpărător care să ofere mai mult.

De altfel, vânzarea prin negociere directă nu asigură ofertantului garanția că va obține imobilul dorit, deoarece pot veni și alți ofertanți. Legea permite acest lucru pentru că prin procedura insolvenței se urmărește maximizarea masei credale și a câștigului rezultat în urma vânzării.

Un exemplu de vânzare de bunuri care contează pentru activitatea de bază este cel al unei companii care activa în retail, comercializând materiale de construcții și deținea un depozit cu toate dotările necesare. Compania a decis să vânda spațiul deținut și să închirieze un depozit mai mic, iar banii i-a folosit pentru a restitui creanțele creditorilor garantați și pentru activitatea curentă.

În același mod, o fabrică ce deține terenuri pentru investiții le poate vinde pentru a obține lichiditățile necesare și se poate reloca. Sau o societate de construcții poate valorifica utilaje de construcții speciale pe care nu le mai folosește. Ori un dezvoltator poate valorifica terenuri pe care le achiziționase pentru viitoare complexuri imobiliare.

Cumpărătorii pot fi parteneri de afaceri ai companiei insolvente sau diverși investitori – Radu Pavel, Casa de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

În 2018, practicienii în insolvență au valorificat pentru creditori bunuri în valoare de 2,44 miliarde lei. În prezent, pe site-ul Uniunii Practicienilor în Insolvență din România unde se publică anunțurile de vânzare, sunt aproape 1.400 de anunțuri privind vânzarea de imobile, 680 de anunțuri privind vânzarea de echipamente industriale și 650 referitoare la vehicule, de la autoturisme la mașini de mare tonaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *