Energie

Prețul petrolului a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 12 ani

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pentru piaţa americană, a înregistrat cea mai mare scădere săptămânală din ultimii 12 ani.

Pe de altă parte, preţul ţiţeiului Brent a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni din cauza temerilor cu privire la încetinirea economiei globale.

Conform Reuters, cotaţia barilului Brent a coborât cu 3,2% la 50,5 dolari ieri. Totodată, preţul petrolului american a închis cu 3,9% mai jos, la 44,7 dolari/baril. Evoluţia vine după ce coronavirusul s-a răspândit în tot mai multe ţări, investitorii din pieţele financiare fiind îngrijoraţi că virusul va duce la o recesiune globală.

Pe toată săptămâna, petrolul Brent s-a ieftinit cu aproape 14%, cel mai mare declin săptămânal din ianuarie 2016, în timp ce cotaţia sortimentului WTI a scăzut cu mai mult de 16%, cea mai mare scădere în doar cinci zile din decembrie 2008.

„OPEC+ va trebui să reducă mult mai mult producţia din moment ce preţurile rămân în cădere liberă”, spune Edward Moya, analist la compania OANDA din New York.

OPEC+, organizaţie alcătuită din OPEC şi alte câteva ţări aliate printre care şi Rusia, este aşteptată să se reunească la Viena pe 5 şi 6 martie. Surse din interiorul organizaţiei au precizat pentru Reuters că Arabia Saudită negociază o reducere a producţiei de 1 milion de barili/zi pentru trimestrul al doilea din acest an. Iniţial se vehicula o reducere de doar 600.000 de barili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.