Energie

Pandemia și criza economică duc petrolul la 20 dolari pe baril

Extracție petrol

Cotația barilului de petrol a coborât până la 20 de dolari, un nivel care nu a mai fost atins în 2002. Cererea scăzută ca urmare a pandemiei de COVID-19 și războiul prețurilor dintre Arabia Saudită și Rusia sunt cauzele prăbușirii.

O cotație de 20 de dolari pe baril a mai fost întâlnită ultima oară la începutul anului 2002, atât pentru Brent, cât și pentru WTI. În 2020, Brent a avut un maxim de 70 de dolari pe baril pe 7 ianuarie. Maximul din februria a fost atins pe data de 20, când Brent se tranzacționa la 59 dolari pe bari.

Țițeiul WTI a atins, în acest an, un maxim de 64,5 dolari pe baril tot pe 7 ianuarie, iar în februarie cotația cea mai înaltă a fost de 54,4 dolari pe baril, pe 20 februarie.

Cotația Brent a atins 23,03 dolari pe baril în dimineața de astăzi, 30 martie 2020, în ședința piețelor de capital din Asia. A revenit ușor până la 23,47 dolari pe baril, dar cotația este chiar și la acest nivel cu aproape 6% mai mică decât în ședința de vineri.

Petrolul WTI a coborât până la 19,9 dolari pe baril și a revenit până la 20,5 dolari pe baril, cu o depreciere de 4,5% față de ultima ședință de săptămâna trecută.

Rusia și Arabia Saudită nu dau semne de compromis în confruntarea legată de producția de țiței – Rodrigo Catril, guvernatorul Băncii Naționale a Australiei, citat de CNBC.

La începutul lunii martie, statele din Organizația Producătorilor de Petrol (OPEC) și partenerii nu au reușit să ajungă la un acord referitor la reducerea producției de țiței. Intenția era de reducere cu 1,5 milioane barili pe zi a producției începând cu luna aprilie 2020, dar Rusia a refuzat propunerea.

Răspunsul Arabiei Saudite a fost de a majora furnizarea proprie, inclusiv din rezerve, ceea ce a dus la scăderea prețului petrolului, lovind direct Rusia.

Dar scăderea prețului a lovit deja toate statele producătoare, inclusiv Statele Unite ale Americii, unde se produce petrol de șist, care are un cost de extracție dublu față de producția din puțuri clasice.

Agenția Internațională a Energiei estimează că cererea de petrol se va reduce cu până la 20% în condițiile în care aproximativ trei  miliarde de oameni sunt în izolare din cauza coronavirusului. Iar depozitele de petrol se umplu rapid, ceea ce înseamnă că producătorii nu vor mai găsi deloc cumpărători pentru țiței. Adică o nouă scădere a prețurilor barilului de petrol, care ar putea coborî până la 10 dolari conform analiștilor.

Pentru consumatori, scăderea prețului barilului înseamnă carburanți mai ieftini. În România, atât benzina, cât și motorina au coborât la sub 5 lei pe litru. Zilele trecute, benzina se comercializa cu circa 4,5 lei pe litru la pompă, iar motorina cu 4,7 lei pe litru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *