Bursa de Valori

Studiu PwC România: Randamentul indicilor bursieri rămâne peste cel al obligațiunilor de stat

Bursa de Valori Bucuresti

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut de la apariția știrilor despre noul coronavirus 34% (13 miliarde euro) din capitalizarea bursieră, potrivit raportului ”Multiplii de evaluare ai  Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A”, realizat de PwC România.

Astfel, scăderea de la începutul acestui an a depășit creșterea de 23,4% înregistrată în anul 2019 față de 2018, an care a marcat cea mai bună performanță a BVB de la criza financiară. În ultimii 8 ani, randamentul mediu înregistrat de indicii bursieri a depășit randamentul obligațiunilor guvernamentale.

În 2019, capitalizarea BVB a înregistrat o creștere cu 23,4% până la valoarea de 37,8 miliarde euro, susținută de randamentele mari ale dividendelor, de creșterea economică locală peste media UE, promovarea la statutul de piață emergentă și o serie de modificări ale prevederilor legislative.

În contextul COVID-19, indicele principal al bursei BET a scăzut cu circa 25% între 30 decembrie 2019 și 30 martie 2020, de la o creștere de 35,1% înregistrată anul trecut. Aceeași scădere a fost înregistrată și de indicele BET-TR, care cuprinde primele 17 cele mai tranzacționate acțiuni de la bursă, după un avans de 46,9% în 2019.

”Câștigul obținut pe piața de capital a fost analizat prin compararea performanței BET și BET-TR cu evoluția obligațiunilor de stat, iar din analizele noastre, realizate în perioada 1 ianuarie 2012 – 30 martie 2020, a rezultat că randamentul pieței de capital se situează peste cel al obligațiunilor”, spune Sorin Petre, Partener PwC România.

În perioada 1 ianuarie 2012 – 30 martie 2020, indicii pieţei de capital au generat un câştig suplimentar (peste cel al obligaţiunilor guvernamentale) de 4,8% în cazul BET şi, respectiv, 13,9% în cazul BET-TR. Din perspectiva obligațiunilor de stat se observă o majorare a riscului de neplată pe fondul pandemiei, prima de risc a României (Credit Default Swap – CDS la 5 ani) fiind în creștere cu circa 30% între februarie și martie 2020.

România intră în criza COVID-19 după o perioadă de nouă ani consecutivi de creștere economică – Ileana Guțu, Senior Manager PwC România.

Aceasta arată că cea mai slabă performanță a BVB din ultimii 13 ani a fost înregistrată în 2008, când, pe fondul recesiunii, nivelul capitalizării bursiere a fost de 46 miliarde lei, de aproape 4 ori mai mică comparativ cu nivelul de maxim înregistrat în 2019.

Principalele concluzii ale raportului privind evoluția pieței de capital în 2019

  • Capitalizarea bursieră a pieței de capital din România raportată la PIB a fost de 17,9% la sfârșitul anului 2019, sub nivelul înregistrat de piețele bursiere din Croația, Grecia, Bulgaria, Cehia și Ungaria.
  • În anul 2019, indicii bursieri au atins punctele maxime din ultimii 10 ani, randamentul mediu al dividendului în cazul indicelui BET-TR fiind în continuare unul semnificativ, respectiv de 8%.
  • În 2019, capitalizarea bursieră a celor 79 de companii listate la Bursa de Valori București incluse în analiza PwC România  (pentru care au existat informații financiare) a crescut cu 33,4% comparativ cu anul precedent.
  • Nu au avut loc listări de companii pe piața principală a BVB. Mai mult, numărul emitenților listați a scăzut de la 87 în 2018 la 83 în 2019, ca urmare a delistării companiilor Oltchim, Boromir Prod, Amonil Slobozia și Petrolexportimport.
  • BVB prezintă un grad ridicat de concentrare al companiilor listate, top cinci companii reprezentând circa 65% din capitalizarea bursieră totală a pieței reglementate în 2019.
  • Cele mai importante companii sunt cele care operează în sectoarele de petrol și gaze, servicii financiare și energie electrică. Prin urmare, gradul de reprezentare al sectoarelor economice pe piața bursieră este scăzut, ca urmare a absenței liderilor din mai multe industrii.
  • În 2019, sectorul de energie electrică a înregistrat nivelul cel mai ridicat al capitalizării bursiere.
  • Nivelul cel mai ridicat al multiplului PER (raportul câștigurilor de preț) fost înregistrat în sectorul de sănătate, în contrast cu sectorul industrial care a avut nivelul cel mai mic al multiplului PER.
  • Pentru sectoarele financiar și industrial s-a continuat tendința de scădere observată în ultimii ani, multiplii de evaluare ai companiilor listate la BVB scăzând semnificativ și fiind acum la nivelul minim al ultimilor cinci ani. Cel mai ridicat multiplu PER din ultimii cinci ani a fost înregistrat în sectorul de sănătate.
  • În perioada 2007 – 2019, companiile care operează în sectorul materiilor prime, industrial și sănătate au fost cele mai rezistente la fluctuațiile ciclurilor economice în timp ce societățile din sectorul bunurilor de consum și petrol și gaze au fost cel mai puternic afectate. Pe parcursul aceleiași perioade, cea mai redusă variație a multiplului PER a fost înregistrată în sectorul de petrol și gaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *