Bursa de Valori

Miliardarii din tehnologie au pierdut pe burse peste 25 de miliarde USD

Cei mai bogați lideri de companii de tehnologie din Statele Unite au pierdut în total 25 de miliarde dolari după căderile bursiere de joi, potrivit datelor CNBC.

Sectorul tehnologic din S&P 500 a închis joi cu un minus de 5,8%, ducând piețele în roșu. Scăderile au eliminat miliarde din averile unora dintre cei mai bogați oameni din lume.

Astfel, acțiunile Amazon s-au închis în scădere cu 4,63%, eliminând 9 miliarde de dolari din averea CEO-ului Jeff Bezos.

Șeful Tesla, Elon Musk, a pierdut și el 9 miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au scăzut cu 9,02%.

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, și-a văzut acțiunile scăzînd cu 3,76%, iar 4 miliarde de dolari au dispărut din averea sa.

Și avuția fostului CEO al Microsoft, Bill Gates, a scăzut cu 3 miliarde de dolari, după un declin al acțiunilor de 6,19%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.