Bănci Cariere

Salariații băncilor se pregătesc pentru vremurile digitale

Din luna martie a anului viitor vor fi disponibile cursuri de pregătire pentru angajații băncilor semnatare ale unui acord special în acest sens, parafat de Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR). De ce a fost nevoie de un acord în acest sens?

Acordul va pune accent pe trei direcții principale ale provocărilor digitale, stabilite ca fiind prioritare de către băncile semnatare.

Abilități Digitale – cu scopul îmbunătățirea abilităților de folosire a sistemelor și infrastructurii IT, astfel încât angajații să se poată adapta mai facil la astfel de instrumente, indiferent de angajator (e.g. PC Literacy and reporting skills, Analytical and Numerical skills, Digital Awareness);

Colaborarea prin canale digitale – pentru dobândirea abilităților de folosire a unor instrumente de lucru/colaborare la distanță cum ar fi video conferințe, mesagerie, gestiunea echipelor de proiect la distanță etc;

Abordarea clienților în contextul digitalizării – având drept scop dobândirea de către salariați a unor abilități/competențe de folosire mai facilă a instrumentelor/operațiunilor puse la dispoziție de către angajator din perspectiva digitală.

Digitalizarea serviciilor bancare este principalul fenomen, care nu poate fi evitat de nimeni, în niciun domeniu. Angajații băncilor își fac probleme în legătură cu viitorul profesiei lor și al locurilor de muncă, cel puțin din două motive: pe de o parte, este vorba despre restrângerea, de la an la an, a numărului de agenții fizice, odată cu extinderea serviciilor online oferite de bănci.

Pe de altă parte, conținutul și cerințele de zi cu zi ale joburilor se schimbă și trec în sfera degitalului. Și angajații băncilor trebuie să fie pregătiți atât pentru noi derințele în munca de zi cu zi, dar și pentru schimbarea profilului locului de muncă.

CPBR este membră a Federației FinBan, parte a Confederației Patronale CONCORDIA, reprezentativă la nivel național. FSAB, la rândul său, este membră a “Cartel ALFA”, confederație sindicală reprezentativă la nivel național.   

FSAB și FinBan sunt, de asemenea, singurii parteneri sociali care au semnat un Contract Colectiv de Muncă la nivel sectorial cu aplicabilitate la nivel de grup de unități la finalul anului 2018. Acesta este aplicabil și angajaților din băncile membre CPBR, ce reprezintă mai mult de o treime din totalul agajaților sistemului bancar: Banca Comercială Româna, BRD – Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank. 

Cursurile vor fi disponibile pentru toți angajații băncilor membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din România, Peste 25 000 de persoane angajate în bănci, la ora actuală, vor avea acces la aceleași cursuri, adică aproape jumătate dintre angajații sistemului bancar din România.

Cursurile vor fi disponibile pentru angajați fără vreun cost, totul fiind suportat de către băncile membre CPBR, care vor pune la dispoziție și platformele proprii pentru accesarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *