Bănci

Noul președinte al Consiliului de Administrație CEC Bank vine de la ANAF

Adunarea Generală a acționarilor CEC Bank, instituție de credit controlată integral de statul român, prin Ministerul de Finanțe, a anunțat numirea Mirelei Călugăreanu ca președinte al Consiliului de Administrație.

Mirela Călugăreanu (53 de ani), noul Președinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank, este membru al CA din 2017, fiind în prezent președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Are peste 29 de ani de experiență în Finanțe Publice, ocupând diferite poziții în cadrul Direcției Generale a  Finanțelor Publice București și în cadrul ANAF. Mirela Călugăreanu a fost coordonator al proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale, în parteneriat cu Banca Mondială, prin care s-a urmărit informatizarea instituției. Mirela Călugăreanu este absolventă ASE, expert contabil CECCAR și deține un doctorat în finanțe.

Astfel, Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administrație al CEC Bank din 2017, a fost numită Președinte al Consiliului, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de Președinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație.

Conducerea CEC Bank este asigurată de Consiliul de Administrație, care are în componență șapte membri executivi și ne-executivi numiți de Adunarea Generală a Acționarilor. Din rândul membrilor Consiliului de Administrație, cei executivi sunt și membri ai Comitetului de Direcție al băncii, prin care asigură conducerea operațională a acesteia.

Astfel, componența consiliului de Administrație al băncii este:

  • Mirela Călugăreanu – președinte al Consiliului de Administrație, Membru ne-executiv
  • Valentin Mavrodin – Membru ne-executiv
  • Ciprian Badea – Membru ne-executiv
  • Mirela Șitoiu – Membru ne-executiv
  • Mihai Gogancea Vatasoiu – Membru ne-executiv
  • Bogdan Constantin Neașcu – Membru executiv, Director General și Președinte la Comitetului de Direcție
  • Mihaela Lucica Popa – Membru executiv, membru al Comitetului de Direcție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.