Bănci

”Influencerul” sistemului bancar național a intrat pe Instagram

Cumva surprinzător, deși în era comunicării digitale și a prezenței pe rețelele de socializare, Banca centrală a României, una dintre cele mai sobre și stricte instituții din economia națională, a anunțat astăzi deschiderea paginii pe rețeaua de socializare Instagram.

Banca Națională a României (BNR), ”influencerul” economiei naționale și al sistemului bancar local, își extinde prezența online, odată cu deschiderea paginii de instituție pe Instagram, una dintre cele mai accesate rețele de socializare din lume.

Prin dezvoltarea continuă a prezenței sale online, banca urmărește să atragă un nou segment de public, unul mai tânăr, pentru a-l informa mai ușor, interesant și rapid cu privire la activitatea sa.

Comparativ cu restul canalelor de social media pe care BNR este prezentă, Twitter, LinkedIn și YouTube, pe contul de Instagram se va promova un conținut vizual atractiv. Banca va interacționa mai des cu utilizatorii, iar conținutul va fi mai accesibil și ușor de înțeles pentru publicul care nu este specializat în domeniul economic și financiar.

Inițiativa BNR de utilizare a acestei rețele sociale se corelează cu demersuri similare întreprinse de alte bănci centrale europeneds, cum sunt și Banca Franței și Banca Angliei, dar și cu cele mai recente tendințe din mediul digital.

Banca Transilvania și ING sunt două dintre băncile comerciale din România foarte active pe social media, prezente inclusiv pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *