Bănci

BRD – GSG donează două milioane de lei pentru cultura și sănătatea din România

BRD – Groupe Societe Generale a anunțat donații de 1,7 milioane lei către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și rețeaua națională de fundații comunitare, pentru a asigura spitalelor echipamente de protecție medicală, teste Covid-19, dezinfectanți și aparatură medicală. 

Pe de altă parte, ca suporter strategic constant al domeniului cultural, BRD asigură suma de 300.000 de lei, și împreună cu Fundația9, își propune să susțină în perioada următoare sectorul cultural independent. Astfel, Fundația9 va oferi în următoarele luni granturi pentru producții culturale și un spațiu virtual în care pot fi organizate activități cultural – artistice, pentru a rămâne în legătură cu publicul. Totodată, Fundația9 este în legătură cu alte fundații și finanțatori, pentru a crea o rețea de solidaritate pentru artiști și spații culturale.

ARC șirețeaua de fundații comunitare din România sunt, de altfel, parteneri de tradiție ai băncii, implicați în cadrul programului de voluntariat BRD Ziua V, derulat împreună cu angajații băncii.

Deschidem această inițiativă și către alți finanțatori din România, pentru a identifica împreună soluții de susținere a celor două sectoare – François Bloch, Director General BRD – Groupe Société Générale.

BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă a României și cea mai mare rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

BRD s-a poziționat de multă vreme ca ”actor social” și investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura și educația sunt considerate, în viziunea băncii, drept piloni esențiali de dezvoltare ai societății, încurajând proiecte inovatoare, cu potențial de a fi recunoscute și apreciate de tânăra generație.

Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural  Rezidenta BRD din București. În cultură, banca investește, în special, în proiecte de muzică clasică și artă contemporană. În educație, BRD a creat Școala9 o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în domeniul inovării și al tehnologiei.

Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.