Bănci

BCR va derula o treime din creditele Prima Casă 2020

Creditul ipotecar Prima Casă

Banca Comercială Română (BCR) va acorda aproape o treime din totalul fondurilor aprobate pentru programul Prima Casă, respectiv 600 milioane lei din cele aproape două miliarde lei alocate în acest an.

Numărul de bănci înscrise în programul Prima Casă în acest an este de 14, inclusiv cele mai mari bănci din sistem după active. Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank și OTP Bank sunt doar câteva dintre băncile intrate în program.

Garanția acordată de statul român prin Fondul de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) acoperă jumătate din valoarea creditului. Aceasta înseamnă că BCR va acorda credite Prima Casă cu o valoare totală de 1,3 miliarde lei, având în vedere și avansul de 5% din valoarea imobilului.

Dobânda percepută de bancă este de 2% plus IRCC, care în prezent este de 2,36% pe an, iar comisionul de analiză a dosarului este zero.

Creditele Prima Casă BCR pot avea o valoare maximă de 65.500 euro, iar termenul maxim de alocare este de 30 de ani.

Exemplu de calcul Prima Casă BCR:

  • Credit: 210.000 RON;
  • Perioadă: 30 ani;
  • Dobândă: 2% + IRCC;
  • Comision evaluare imobil: 370 lei, inclusiv TVA;
  • Comision de gestiune FNGCIMM  – 0,40% anual, calculat la valoarea garanţiei;
  • Rata lunara: 1.047 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM);
  • Valoare totală plătibilă: 384.583 lei;
  • Dobândă anuală efectivă (DAE): 4,66%.

Creditul ipotecar Prima Casă, prin care guvernul îi susține pe care care doresc să își achiziționeze o locuință, a apărut ca răspuns la criza imobiliară din 2009, care a dus la prăbușirea prețurilor locuințelor și explozia creditelor neperformante. Statul îi susține pe cei care cumpără o locuință prin acordarea unei garanții ce acoperă jumătate din valoarea imobilului.

De la lansarea programului din 2009 și până la mijlocul anului trecut, prin programul Prima Casă au fost acordate aproape 280.000 de garanții și promisiuni de garantare, cu o valoare totală de 25 miliarde lei (.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *