Bănci

Băncile românești încep să anunțe amânări la plata ratelor la credite

Banca Transilvania

UPDATE: Astăzi, încă trei bănci au anunțat diverse măsuri în sensul susținerii populației în această perioadă: Raiffeisen Bank, BCR, BRD.

Până acum doar Banca Transilvania și-a anunțat clienții că își pot plăti ratele la cardul de credit peste trei luni, între 1 și 25 mai, dar este foarte probabil ca și alte bănci românești vor opta pentru această variantă.

„Dorim să te scutim de drumuri la bancă şi extindem perioada de graţie la cardul tău (..) până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligaţie de plată în lunile martie şi aprilie. Prima obligaţie de plată o vei avea între 1 şi 25 mai, aşa cum vei regăsi informaţiile în extrasul de cont”, se arată în mesajul băncii. Este probabil că BRTL va reveni cu detalii în perioada imediat următoare.

Surse din interiorul băncii au avansat posibilitatea ca și CEC Bank să anunțe, probabil mâine, decalarea plăților la credite. Scopul este acela de a diminua pe cât posibil prezența clienților la ghișee pentru diferite plăți, știut fiind că majoritatea acestora folosesc mai degrabă plățile numerar, în detrimentul celor online.

Este de așteptat ca toate băncile românești să anunțe măsuri similare, pentru a se alătura eforturilor autorităților și de a-i încuraja pe oameni să rămână acasă.

Este evident că băncile care au sisteme informatice puse la punct și soluții digitale pe care le-au propus clienților de mai multă vreme vor avea un avantaj în această perioadă, întrucât rulajele plăților online vor crește. Este posibil ca, în această perioadă, o bună parte dintre clienții altor bănci, mai puțin ”digitale”, să migreze spre soluții avansate de deschidere cont, card și alte produse bancare.

Amânarea plății ratelor însă este un pas nu doar în sensul scăderii până la dispariția totală a clienților la ghișee, în următoarele două luni, ci și în sensul sprijinirii acestora într-o mai bună gestionare a veniturilor de care dispun în acest moment.

BCR

BRD

Raiffeisen Bank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.