FlixMobility a inaugurat, anul trecut, al patrulea hub tech în care dezvoltatorii de soft lucrează pentru integrarea inovațiilor în serviciile oferite. Compania a transportat, în 2019, 62 milioane pasageri la nivel global, cu 37% mai mulți față de anul precedent.
Compania, fondată în urmă cu șapte ani în Germania, îmbină tehnologia cu transportul de pasageri pentru a dezvolta un serviciu de transport cât mai verde. Compania a transportat, în 2019, 62 milioane pasageri la nivel global, cu 37% mai mulți față de anul precedent. Rețeaua de transport se întinde în 30 de țări, cu 2.500 de destinații, acoperite cu autocarele FlixBus și cu trenurile FlixTrain.
Cele mai populare destinații din România sunt București, Arad și Sibiu, care reunesc cel mai mare număr de pasageri. Anul trecut, FilxBus a legat și Praga de Timișoara, fiind a treia capitală europeană cu conexiune directă, după Viena și Budapesta.
Compania a implementat, anul trecut, și aplicația Apple Pay, prin care călătorii români pot achiziționa direct bilete de autocar. La finele anului trecut a fost implementat și sistemul de divertisment Flixtainment, prin care se oferă pasagerilor acces la conținut media (filme, jocuri, cărți audio).
Transportatorul oferă curse directe din România către 15 state europene, precum Ungaria, Blgaria, Cehia, Germania sau Franța.
Rețeaua va continua să dezvolte noi destinații după ce a intrat recent în Ucraina. Tot la sfârșitul anului trecut a achiționat și liderul de transport din Turcia, Kamil Koc, după ce a achiziținat și compania Eurolines din România.
Suntem cel mai mare furnizor de servicii de transport cu autocarul din lume, cu peste 400.000 de conexiuni zilnice către mii de destinații – Andre Schwammlein, fondator și CEO FilxMobility
Compania este prezentă și în SUA, unde operează din 2018 în mai multe state americane, iar anul trecut a dat startul unor curse în zone noi, precum Florida, New York, Oregon sau Texas. Rețeaua din SUA a ajuns la peste 100 de destinații.
Pentru decada care tocmai a început, FlixBus intenționează să se extindă și pe piețele din America de Sud și din Asia. Proiectele vor fi finanțate cu capitalul atras în iunie anul trecut de la investitori precum TCV, Permira sau HV Holtzbrinck Ventures.
FlixTrain, rețeaua de transport feroviar, a fost lansată în Germania în 2018 și va deveni internațional odată cu intrarea în Suedia.
Compania a lansat și serviciul FlixCar, o platformă gratuită de transport cu mașina, care conectează șoferii și pasagerii ce pot împărți o cursă. Momentan serviciul este disponibil doar în Franța, dar va fi extins și în alte state europene.
FlixMobility în cifre
- 62 milioane pasageri în 2019;
- 2.500 de destinații la nivel global;
- 30 de țări acoperite de rețeaua de transport;
- 400.000 de conexiuni zilnice.
Compania și-a propus să devină neutră în ceea ce privește emisiile de carbon în proporție de 100% până în 2030. În acest scop va lansa autocare care funcționează pe bază de hidrogen și urmează să fie introduse și motoare pe biogaz. FlixMobility are deja proiecte pilot cu autocare electrice în Franța și Germania.
Fondat și lansat în 2013 în Germania de trei antreprenori tineri, Jochen Engert, André Schwämmlein și Daniel Krauss, start-up-ul combină experiența și calitatea prin strânsa colaborare cu sectorul regional de IMM-uri. Compania are birouri în Berlin, München, Paris, Zagreb, Milano și Stockholm.