Piața asigurărilor din România a încheiat anul trecut cu o valoare a primelor brute subscrise de 11 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în 2018. O piață în care lucrează aproape 38.000 de consultanți în asigurare, conform datelor Institutului de Studii Financiare (ISF).
Mai exact, 37.748 de agenți de asigurare, persoane bine pregătite profesional și educate financiar. Aceștia se află în evidențele ISF, înregistrați drept consultanți autorizați de asigurare. Marea majoritate, adică 33.374 sunt intermediari în asigurări pentru persoane fizice. Cei mai mulți dintre ei sunt implicați în încheierea polițelor RCA, cu birouri deschise în majoritatea marilor centre comerciale din România.
Dintre total, 2.514 sunt consultanți autorizați angajați ai societăților de de asigurare. În listă se mai găsesc 1.533 de conducători au intermediarilor secundari persoane juridice și 327 de conducători executivi ai intermediarilor principali.
Toți aceștia îndeplinesc standardele europene de calitate, solicitate prin Directiva UE 79/2016, implementată la noi prin Legea 236/2018. De la jumătatea lunii februarie a fost finalizată etapa de înregistrare a cosultanților de asigurări, iar rezultatul a fost numărul de 37.748 persoane autorizate.
Consultanții sunt punctul central al sistemului nervos al asigurărilor, iar de calitatea activității lor depinde încrederea în sistem – Călin Rangu, președintele ISF
Institutul s-a implicat alături de rețeaua europeană de certificare financiară EFICERT în formarea profesională a consultanților.
”Certificarea și formarea profesională continuă a distribuitorilor de produse de asigurare este și o modalitate de a crește gradul de educație financiară, acesta fiind unul dintre obiectivele noastre principale”, arată și Cătălin Câmpeanu Director General Adjunct ISF.
Numărul de polițe RCA încheiate anual se ridică la peste șase milioane, ceea ce înseamnă cam 200 de polițe anual pentru un consultant de asigurări. Asigurările comerciale, aidoma cu cele de viață sau de locuință sunt încheiate, de regulă la un consultant angajat al unei societăți de asigurare, nu la un intermediar.
Institutul de Studii Financiare, aflat în subordinea Autorității de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare. Educația este îndreptată către asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF.