Agricultură

Producătorii de carne au primit comenzi cu 300% mai mari față de medie

Producătorii de carne și conserve din carne din România lucrează la capacitate maximă, după ce au primit comenzi și de trei ori mai mari, într-o singură zi, din cauza epidemiei de coronavirus.

Carnea s-a numărat printre cele mai căutate alimente de către români, în această perioadă, alături de făină, mălai, fasole și produsele de igienă personală. Toți marii producători de carne au primit comenzi de câteva ori mai mari față de perioadele obișnuite din an.

Safir, producător de carne din Vaslui, o afacere de familie cu capital 100% românesc, livrează zilnic 70 de tone de carne de pui refrigerată. Produsele Safir pot fi găsite în lanțuri mari de retail, precum Auchan și Kaufland.

Comenzile au fost foarte mari, joi, nici n-am putut onora toate cererile – George Safir, director general al producătorului de carne de pasăre Safir.

La mijlocul săptămânii în curs s-au înregistrat cele mai mari comenzi, adaugă directorul Safir, care s-au majorat chiar și cu 300%, în cazul unor magazine. ”Dar, am onorat în primul rând contractele în vigoare”, a precizat Safir.

Grupul Safir deține mai multe ferme de păsări, fabrică de nutrețuri combinate, abator, precum și o fabrică de preparate și semi-preparate. În 2019, producătorul de carne de pasăre a avut o cifră de afaceri de circa 35 milioane de euro.

Și Agricola Bacău, care deține o cotă de circa 18% pe piața cărnii de pasăre, a înregistrat comenzi mai mari, raportat la capacitatea de producție. Grigore Horoi, președintele grupului Agricola, spune că livrările au crescut cu 10-15% față de o zi obișnuită. De altfel, mai mult nici nu s-ar fi putut, în condițiile în care sacrificările se fac programat, iar spațiile de depozitare sunt limitate.

Producătorul băcăuan vinde lunar peste 4.000 tone de carne de pui refrigerată, 7 milioane de ouă și circa 600 tone de mezeluri. În 2019, vânzările de carne de pasăre au atins un volum de 48.398 tone, cu 7% mai mult comparativ cu anul anterior. Agricola Internaţional Bacău a avut o cifră de afaceri de aproximativ 106 milioane de euro, anul trecut. La nivel de grup, afacerile au trecut de 160 milioane de euro.

La capacitate maximă lucrează și producătorul de conserve din carne Vascar din Vaslui. În această perioadă, cererea a fost foarte mare, depășind cu mult previziunile companiei.

“Am luat măsuri suplimentând programul de lucru în vederea asigurării comenzilor clienților noștri”, afirmă Vlad Ciuburciu, director general Vascar.

Cât privește asigurarea materiei prime, Ciuburciu spune că nu sunt probleme deocamdată. Vascar importă o mare parte din materia primă din UE din țări precum Danemarca, Germania, Franța și Spania. În 2019, producătorul de conserve din Iași a avut o cifră de afaceri de peste 20 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *