Piața de capital

Titlurile de stat în lei din ultima emisiune lansată de Ministerul Finanțelor au o dobândă de 4% nivel anual

Dobânzile acordate de statul român la titlurile FIDELIS, de 4 și 4,5 nivel anual, sunt peste nivelul actual al pieței, scad riscul investițional pânã la maturitate și oferã oportunitatea lichidãrii imediate prin vânzarea acestora pe piața secundarã.

Achiziția în titluri de stat FIDELIS este deschisă până vineri, 7 august, la ora 13.00, acestea fiind listate automat la Bursa de Valori București.

Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro. Titlurile de stat au maturitãți de 2 si 4 ani pentru moneda naționalã și de 5 ani pentru euro. Potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Finanțelor Publice, dobânzile anuale oferite la titlurile de stat în lei sunt de 4% pentru scadența de 2 ani și 4,5% pentru scadența la patru ani, iar titlurile de stat în euro au o dobândã anualã de 2%.

Subscrierea inițialã a titlurilor nu este comisionatã de cãtre bãncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile”, se arată în comunicat.

Valoarea nominalã a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro.

În emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pânã la data închiderii Ofertei, respectiv 7 august, ora 13.00, inclusiv.

Subscrierea pentru emisiunea în lei se face pe baza unui formular de subscriere în cazul BT Capital Partners&Banca Transilvania și BRD – Groupe Société Générale SA, sau în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursierã deschis la unul din membrii Sindicatului (BTCP, BCR, BRD) sau la intermediarii autorizați care au semnat cu Lead Manager-ul (BT Capital Partners&Banca Transilvania) angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei. Pentru subscriere, încasarea cupoanelor și a valorii nominale la scadențã, investitorii trebuie sã menționeze un cont bancar pentru plãți ulterioare.

Subscrierea pentru emisiunea în Euro se realizeazã doar în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursierã deschis la unul din membrii Sindicatului de intermediere sau la intermediarii autorizați pentru tranzacții la Bursa de Valori București, care au semnat cu Lead Manager-ul angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei.

Prospectul de bazã și termenii finali ai emisiunilor pot fi consultați pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (www.mfinante.ro), Bursei de Valori București (www.bvb.ro) și al fiecãrui membru al sindicatului de intermediere (www.btcapitalpartners.rowww.bcr.rowww.brd.ro/mfp).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.