Piața de capital

Reveniri timide pe bursele internaționale

Bursele internaționale au deschis ședințele de tranzacționare de astăzi în deschidere, după ce guvernele țărilor dezvoltate au anunțat măsurile de suținere a economiilor naționale.

Anunțurile autorităților naționale, la care s-a adăugat cel al Băncii Centrale Europene (BCE), privind susținerea economiilor naționale, au oferit minima încredere investitorilor pe burse. Pentru că volumul ordinelor de vânzare a scăzut ușor, indicii bursieri s-au oprit din declin.

Indicele pan-european STOXX 600 era cu 1% mai bun față de ziua anterioară, după ce a scăzut miercuri cu 3,9% la cel mai redus nivel din ultimii opt ani. Indicii burselor de la Paris şi Frankfurt creşteau cu circa 2,5%, respectiv 0,3%, la două ore de la deschidere.

Indicele FTSE 100, Londra, marca o depreciere de 0,8% după o scădere de 4%. Miercuri, lira sterlină s-a depreciat puternic faţă de dolar, înregistrând cel mai redus nivel din ultimii 35 de ani, 1,14 lire/dolar.

Potrivit analiștilor, investitorii s-au refugiat în moneda americană, înainte ca guvernul Boris Johnson să anunţe programul de stimulare economică de 400 de miliarde de lire sterline.

BCE a luat miercuri seară noi decizii pentru calmarea pieţelor şi prevenirea unei crize financiare. BCE a anunţat lansarea unui nou program de achiziţie de obligaţiuni suverane şi corporative în valoare de 750 miliarde de euro, anunţ care a redus puternic rata dobânzilor la titlurile suverane ale Italiei pe scadenţa 10 ani de la 2,4% la 1,6%.

La New York, în pre-market, contractele futures pe indicii bursieri americani Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 se tranzacţionau în scădere cu circa 1,6% după ce, miercuri, Dow Jones a consemnat o nouă scădere de 1.330 de puncte, echivalentul unei scăderi de 6,3%. Pe parcursul zilei bursiere de miercuri, Dow a scăzut chiar şi 2.300 de puncte.

În Asia nu s-a conturat aceeaşi tendinţă joi, majoritatea indicilor încheind ziua închis în scădere. Bursa de la Shanghai a marcat o scădere de 0,98%, în timp ce bursa din Taiwan a suferit cea mai mare depreciere din regiune, indicele principal pierzând 5,83%. Referinţa din Australia a scăzut cu 3,8%.

Volatilitatea extremă a dominat ultimele două săptămâni de pe pieţele de capital internaţionale în condiţiile în care iminenţa unei noi recesiuni globale în prima jumătate a anului a devenit realitate. Scăderile din ultimele săptămâni au fost cele mai mari de la criza financiară din 2008 încoace, impulsionate de răspândirea coronavirusului, prăbuşirea cotaţiilor internaţionale la ţiţei, interdicţia de zbor aplicată de Statele Unite ţărilor din Spaţiul Schengen şi măsurile de distanţare socială aplicate de guvernele din întreaga lume.

Preţul petrolului Brent, de referinţă pentru piaţa europeană, urca uşor la ora transmiterii ştirii cu circa 5,8%, la 26,3 dolari barilul, după o prăbuşire de 13,4% miercuri. Preţul petrolului american West Texas Intermediate (WTI) creştea de asemenea cu 12,1%, după ce miercuri s-a prăbuşit cu 24,4% şi a atins un preţ de 20,3 dolari/baril, cel mai mic preţ din ultimii 18 ani.

La Bucureşti, referinţa BET era pe revenire cu 1,5% cu după o scădere de 3,6% cu o zi înainte. La deschidere, cotaţiile de la bursa locală au scăzut cu 1%. Guvernul a anunţat miercuri şi joi mai multe măsuri de sprijin pentru economie printre care un program de 2 miliarde de euro şi susţinerea şomajului tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.