Piața de capital

Qualitance a vrut doar 1,5 din cele 2,4 milioane euro atrase din obligațiuni

Qualitance, companie internațională de tehnologie, inovație și inteligență artificială, a atras 1,5 milioane euro de la investitorii care au cumpărat obligațiunile corporative lansate pe Bursa de Valori București (BVB).

Obligațiunile Qualitance au fost suprasubscrise încă din prima zi de listare pe Bursă prin intermediul brokerului Tradeville, suma totală a subscrierilor însumând 2,4 milioane euro. Oferta a fost închisă anticipat, la 1,5 milioane euro, chiar dacă intenția de cumpărare a investitorilor a depășit cu 1,25 milioane pragul minim de succes.

Compania a oprit subscrierea obligațiunilor în momentul în care și-a atins ținta stabilită, considerând că suma de 1,5 milioane euro este optimă pentru implementarea strategiei de expansiune proiectată.

Obligațiunile au o valoare nominală de 500 euro, scadență la trei ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată.

Finanțarea va fi folosită de Qualitance pentru a-și continua atât expansiunea pe plan internațional, prin creșterea echipei și eventuale achiziții, cât și pentru extinderea portofoliului de clienți. În acest an, compania a deschis subsidiare noi la New York și Londra și a extins biroul din Sydney, unde derulează proiecte de inovație și transformare digitală.

Pe de altă parte, oferta în sine, pe Bursa de la București, a marcat și o premieră în domeniul plasamentelor private de obligațiuni corporative din România, fiind utilizat sistemul de „licitație olandeză”. Procedura permite stabilirea unui nivel optim al ratei cuponului obligațiunilor, interesant și echilibrat atât pentru investitori, cât și pentru emitent.

Derulăm proiecte complexe de transformare digitală, folosind în special Inteligența Artificială și Machine Learning – Radu Constantinescu, co-fondator și managing partner Qualitance

Subscrierile pentru obligațiunile companiei s-au realizat exclusiv prin intermediul brokerului Tradeville, care derulează operațiuni pe BVB de 25 de ani. „Încurajăm companiile să obțină finanțare prin obligațiuni corporative, fiind demonstrat deja potențialul obligațiunilor ca instrument de finanțare”, este de părere Ovidiu Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, Tradeville.

Planurile Qualitance pe următorii trei ani prioritizează investițiile în zona de creștere și dezvoltare a structurii actuale – a echipei, a prezenței internaționale prin entități noi sau chiar achiziții, precum și a portofoliului de clienți, au precizat oficialii companiei.

Qualitance este o companie internațională de tehnologie și inovație care creează produse și businessuri digitale pentru organizații globale și startup-uri. Compania folosește experience design, rapid prototyping și tehnologii emergente precum AI și Machine Learning pentru a crea produse și servicii digitale inovatoare și pentru a ajuta organizații mari să facă pasul către economia digitală hiper scalabilă a secolului 21. 

Fondată în anul 2007, compania are 200 de angajați în birourile din București, San Francisco, New York, Londra și Sydney, iar printre clienți se numără branduri precum Ford, Virgin, IKEA, Deutsche Telekom, Johnson & Johnson sau News Corp. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *