Metale&pietre prețioase

Plasamentele în aur ar putea fi alternativa viabilă de investiții în 2020

Investitorii încep să revină pe piețele bursiere cu mai multă încredere, pe măsură ce pandemia încetinește și guvernele încep să aplice măsurile de relaxare și redeschidere a economiilor, relevă cea mai recentă analiză a casei de brokeraj XTB România.

Aurul reprezintă una dintre puținele piețe care a avut o performanță pozitivă de la începutul anului, valoarea pe burse fiind cu peste 10% mai mare față de începutul anului. Buna evoluție a fost favorizată de caracterul său de activ de refugiu, fiind una dintre cele mai populare alegeri pentru investitori în momente de incertitudine.

Pentru că există o cantitate limitată de aur, iar volumul de extracție este mult mai lent și dificil decât procesul de tipărire de monedă de către băncile centrale, metalul prețios ar putea reprezenta un activ mai sigur și mai stabil în următoarea perioadă.

”Atractivitatea aurului ar putea continua chiar în detrimentul altor active stabile precum monedele majore, cum sunt euro, dolarul american sau yenul japonez”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.       

Pe lângă efectele contracției economice, pachetele de finanțare de urgență și injecțiile de capital din partea celor mai importante bănci centrale nu au venit fără ”urmări adverse”. În pofida efectelor pozitive pe termen scurt, pe o perspectivă de timp mai lungă pot crea probleme serioase precum deficite bugetare mari care pot fi dificil de ajustat sau o cantitate prea mare de monedă ce duce la devalorizarea acesteia.

Rezerva Federală a SUA sau Banca Centrală Europeană au anunțat programe extinse de cumpărarea de active, care presupun achiziția de titluri de valoare de către banca centrală pentru a asigura niveluri corespunzătoare de lichiditate. Deși aceste măsuri ajută piețele, de cele mai multe ori ajung dificil de redus sau întrerupt întrucât devin un element component al sistemului financiar, iar investitorii se obișnuiesc cu un astfel de context.

În acest moment prețul a depășit o barieră importantă, vorbim despre nivelul psihologic de la 1.700 de dolari per uncie, fiind la o distanță de aproximativ 12% față de maximele istorice de la aproximativ 1918 dolari per uncie.

Nivelurile record au fost atinse în august 2011, prin urmare vorbim de perioada de recesiune economică ulterioară Crizei Financiare. În ultima perioadă, s-a observat o tendință clară de creștere care este susținută de argumente fundamentale. Este posibil să se întâmple o extindere a impulsului actual și chiar atingerea de noi maxime istorice, având în vedere amplitudinea mișcării din perioada 2008 -2011, când aurul s-a apreciat cu peste 160%, susțin analiștii XTB România.

De obicei, investitorii au trei alternative disponibile pentru a investi direct în metalul prețios: pot achiziționa fizic activul, pot investi într-un ETF care urmărește prețul aurului sau pot tranzacționa contracte futures, options sau CFD-uri pe piețele de mărfuri.

Deși este mai accesibil investitorilor decât alte mărfuri, precum petrolul, deținerea fizică a activului presupune o serie de impedimente pentru investitorul de retail: costuri de tranzacționare, costuri legate de depozitare sau asigurare. Din acest motiv, ETF-urile care urmăresc prețul aurului sau instrumentele bazate pe contracte futures pot reprezenta o variantă mai bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *