Imobiliare

Randamentul investițiilor imobiliare noi din București este printre cele mai mari din ECE

Randamentul investițiilor în proprietăți rezidențiale noi din București variază între 5% și 7%, cele mai bune niveluri din zona Central și Est Europa (ECE).

Randamentele cele mai mari, de 6,5%, sunt înregistrate la apartamentele aflate mai departe de centrul orașului, în cartierele cu densitate mare de locuitori, precum Dristor-Vitan, Berceni, Rahova, Crangași, potrivit celui mai recent raport realizat de JLL, Bucharest Living Report.

În aceste zone, raportul dintre nivelul chiriei și  prețul de achiziție este cel mai bun, ceea ce asigura un randament atractiv pentru o astfel de investiție.Pe de altă parte, în zonele ultracentrale și de nord, precum Herăstrău- Nordului, Kiseleff – Aviatorilor, Dorobanți- Floreasca, Victoriei – Romană – Universitate și Unirii randamentele sunt mai reduse, de 5% sau chiar mai puțin. Având în vedere prețurile de achiziție care sunt mult mai mari decât în cartierele aglomerate.

Proprietățile care ar putea genera randamente de 7% sau chiar puțin peste acest nivel sunt excepții și sunt de obicei situate în zone în care raportul ofertă – cerere este dezechilibrat, în favoarea proprietarilor.

”Cu toate acestea, chiar dacă au o rată de rentabilitate mai mică, majoritatea tranzacțiilor de investiții rezidențiale sunt înregistrate în zonele ultracentrale și de nord. Aceste proprietăți au o valoare care se menține în timp și chiar crește constant și de asemenea, pot atrage chiriași de calitate pe un termen lung”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.

Comparativ cu piețele din Europa Centrala și de Est (ECE), investițiile în rezidențialele din București sunt printre cele mai profitabile, randamentele generate fiind printre cele mai ridicate. Doar Varșovia prezintă randamente superioare de 6,5%. În rest, investițiile din Praga au un randament de 4,5%, cele din Budapesta de 5,5%, iar în Viena de 3%. Comparația a fost făcută luând în calcul unități rezidențiale de 2 camere și 55 mp suprafață utilă.

În București, vedeta pieței rezidențiale va fi sectorul multifamiliar (locuințe din complexuri rezidențiale, destinate închirierii) – Andreea Hamza

Randamentele investițiilor rezidențiale în ECE (%)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.