Plasamentele Raiffeisen Global Equity (RGE), cel mai nou membru din portofoliul Raiffeisen Asset Management (RAM), se vor concentra pe fonduri de acțiuni ale unor companii bine cotate din punct de vedere al criteriului de mediu.
Environmental (din engl.=mediul înconjurător) este criteriul de mediu (ESG) , respectiv impactul pe care activitatea companiei îl are asupra mediului înconjurător, și face parte dintr-un set de standarde de care se ține cont în monitorizarea unei companii dacă intră sub lupa investitorilor.
Criteriul social urmărește relația acesteia cu angajații, clienții și comunitatea, cei denumiți „stakeholders” (părțile interesate), spre diferență de „shareholders” (deținătorii de acțiuni).
Cel de-al treilea criteriu este guvernanța, care urmărește elemente precum măsura în care respectă cerințele de conducere, respectarea normelor impuse de lege sau drepturile acționarilor.
Raiffeisen Global Equity
- Fond mutual cu investiții în fonduri de acțiuni
- Diversificare la nivel global
- Investiții bazate pe criterii ESG
În esență, va fi un fond care utilizează banii investitorilor pentru a companii care nu au o activitate dăunătoare mediului înconjurător și societății.
Vezi aici discuția cu Răzvan Szilagy, CEO RAM, invitat la Adevărul Financiar Live.
Un exemplu probabil ar fi excluderea companiilor cu activități în sectorul de extragere și producție a combustibililor fosili în favoarea companiilor de producție a energiei din turbine eoliene.
„În lume există un interes tot mai mare pentru acest tip de investiții, inclusiv de către clienții Raiffeisen – Răzvan Szilagy, CEO RAM
Datele Global Sustainable Investment Alliance (GSIA) arată că 40% din totalul activelor globale erau administrate, în 2018, după criterii ESG. Activele fondurilor care investesc în baza acestor criterii se ridicau la 31.000 miliarde dolari, cu 34% mai mari față de 2016.
Raiffeisen Asset Management se află pe poziția a doua în topul companiilor de administrare a fondurilor de investiții din România, cu active totale în valoare de 1,3 miliarde euro. Compania administrează 15 fonduri mutuale și un fond de pensii facultative.