HELP România

Rețeaua Regina Maria poate prelucra zilnic 700 de teste pentru COVID-19

Rețeaua privată de sănătate Regina Maria și-a extins capacitatea de prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 în laboratorul Genetic Center din București și ajunge la un total de 700 de teste pe zi.

Noua unitate vine în completarea testelor de la Laboratorul Central Regina Maria, unde se pot prelucra teste RT PCR non-stop.

Ajutăm deja la prelucrarea testelor din mai multe județe și avem capacitatea de a procesa mai multe teste decât cele făcute până acum – Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Testele nu pot fi efectuate la cerere. Prelucrarea acestora se realizează la solicitarea instituțiilor și a spitalelor publice, a centrelor de dializă, precum și pentru pacienții programați la intervenții chirurgicale în cadrul spitalelor Regina Maria.

Rețeaua de sănătate Regina Maria deține trei spitale cu acreditări internaționale. În ultimii zece ani a investit peste 100 milioane euro în dezvoltarea sistemului medical din România. A preluat și integrat mai mult de 30 de jucători de pe piață și are o acoperire națională prin cele 290 de clinici partenere. Compania are peste 6.000 de angajați și a avut până acum peste 3,5 milioane pacienți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.